Galeria de Arta

arta pentru tine

  4.08.2011

Dreamcatcher

În perioada 5 -25 august 2011, Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu prezintă “Dreamcatcher”, un proiect de colaborare între Cynthia Canela, Alma Cazacu şi Sebastian Moldovan. Vernisajul are loc vineri, 5 august, de la ora 17:00.

Odată cu diminuarea rolului mitului în cotidian şi extinderea viziunii antropocentrice despre om ca suveran cu drepturi absolute asupra lumii materiale, percepţia integrării sale într-o dimensiune mai amplă şi-a pierdut din consistenţă. Contactul cu natura, din raport armonios, a căpătat formă de conflict, prin încercarea omului de a o supune intereselor sale şi din teamă faţă de atributele ei potrivnice.

Proiectul *Dreamcacther* pune în discuţie această relaţie şi propune reinvestirea mitului prin contactul nemijlocit cu aspecte familiare ale naturii. Manifestări ale lumii naturale sunt extrase din context şi aşezate ca obiecte ale meditaţiei, oferind spre asimilare un cumul de informaţii. De la sămânţă la plantă, de la cele mai elementare la cele mai complexe forme, viaţa vegetală este patrunsă de conştiinţă, caracteristică inerentă universului natural, nu doar un privilegiu al speciei umane. Mintea fără graniţe a omului poate accesa aceste niveluri de cunoaştere, fiecare dintre noi fiind expresia întregii existenţe.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  11.01.2011

Trans(a)gressive Millennium

Sâmbăta, 15 ianuarie 2011, de la ora 16:00, are loc la MODEM (Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană), Debrecen, Ungaria, vernisajul expoziţiei „Trans(a)gressive Millennium” semnată Tara (von Neudorf), curator Diana Dochia. Aceasta este prima expoziţie personală a artistului în cadrul unui muzeu de talie internaţională (a mai expus la MODEM în 2009, dar în cadrul amplei expoziţii internaţionale de grup „Messiahs”). Expoziţia „Trans(a)gressive Millennium” poate fi vizionată în perioada 15 ianuarie – 27 martie 2011.

Transagressive Millennium

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  24.11.2009

Gabriela Drăghici şi Ion Drăghici

Asociaţia ELITE ART Club UNESCO organizează marţi, 24 noiembrie, de la ora 17:00, la galeria Palatului Cercului Militar din Bucureşti (CCA) vernisajul expoziţiei de artă plastică „Gabriela Drăghici şi Ion Drăghici”.

Cunoscuţi şi apreciaţi în peisajul artelor plastice contemporane, participanţi ai proiectului „Pictori de azi la Balcic”, artiştii plastici Gabriela şi Ion Drăghici propun o împletire rafinată între grafică, pictură şi tapiserie în cadrul unei expoziţii eveniment, o retrospectivă a întregii lor cariere artistice. „Galeria este, din când în când, casa noastră şi vrem să sărbătorim acum, la jumătate de veac de existenţă, dar nu de singurătate, alături de un public cât mai numeros. Le oferim oaspeţilor, ca dar de sărbători, mai multe lucrări inedite, alături de lucrări mai vechi, a căror valoare a crescut în timp”, spune Ion Drăghici.

Publicul iubitor de artă va putea admira picturi în ulei şi desene alături de compoziţii ample de tapiserie. Artiştii se opresc asupra aspectelor obişnuite ale realităţii pe care le transfigurează în metafore plastice sugestive, în încercarea de a le readuce în atenţia privitorului, de a-l obliga pe acesta la o reevaluare a reperelor interioare. „Cred ca meritul meu este acela de a fi reuşit să atrag atenţia oamenilor asupra frumuseţii lumii care ne înconjoară şi pe care nu mai avem timp s-o observam. De fapt, din toate aceste minuni ale naturii ne tragem seva”, precizează artista Gabriela Drăghici.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

  10.09.2009

Sculptura romanică

Zidul în arhitectura romanică, spre deosebire de cel gotic, are o funcţie esenţială în clădire, de limită precisă de spaţiu şi, mai ales, de suport. El poate să fie lipsit cu desăvârşire de ornament, gol, şi atunci austeritatea lui concordă cu sentimentul dureros şi aspru al creştinismului din acea vreme; altă dată însă primeşte slabe ornamente: ciubuce, arcade simple, bande oarbe, firizi, cum am văzut şi în arta preromanică. Coloanele şi stâlpii suferă şi ei sculpturi mai simple sau mai bogate, după împrejurări.

Notre-Dame-du-Port din Clermont-Ferrand, faţada


Continuare…

 

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Articole, Sculptura
Comenteaza!

  23.06.2009

Noaptea Institutelor Culturale 2009

Noaptea Institutelor Culturale ajunge în 2009, mai precis pe 26 iunie, la cea de a treia ediţie şi numără mai mulţi co-organizatori, mai multe evenimente şi câteva surprize formidabile.

Institutul Francez, Institutul Polonez, Centrul Ceh, British Council, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Institutul Italian „Vito Grasso”, Institutul Cervantes, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Fundaţia Culturală Greacă şi Institutul Cultural Român au ticluit o jumătate de an pentru a vă pregăti cea mai frumoasă noapte din miez de vară. În acest an, totul sub pălăria europeană a Institutelor Culturale (EUNIC). Concerte în aer liber, expoziţii, lungmetraje şi scurtmetraje, degustări, jocuri şi premii, dar mai ales multe surprize în cele 8 locaţii unde cele 12 centre şi institute culturale partenere vă aşteaptă de la 6 seara la 4 dimineaţa.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

pagina precedenta::pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com