Neue Sachlichkeit (Noua obiectivitate) este denumirea unui fenomen de reacţie a picturii germane şi europene faţă de expresionismul antinaturalist. Începând de prin 1920 devine o orientare artistică, reprezentată de pictorii H. Davringhausen (1899 - 1970), A. Kanoldt (1881 - 1939) ş.a., ce îşi fixează drept ţel înfăţişarea obiectivă a aparenţei lucrurilor. O componentă social-critică (numită şi “verism”) a acestui stil neorealist este marcată de G. Grosz, O. Dix, parţial şi de M. Beckmann, care, în imaginile lor violent satirice, acuzatoare, ţintuiesc războiul şi inechităţile umane la stâlpul infamiei. Termenul fusese formulat în 1923 de către G.F. Hartlaub, director al muzeului (”Kunsthalle”) din Mannheim, ca slogan programatic al expoziţiei grupării de mai sus. Ca stil, este un fel de realism de o factură aparte: toate figurile şi formele sunt observate cu acuitate, apoi desenate şi modelate cu potenţarea semnificaţiei lor şi încorporate temeinic într-o structură imagistică clară, uneori atât atât de ferm, încât demersul produce imobilism, ba chiar rigiditate. Astfel, fenomenul “noii obiectivităţi” poate fi interpretat şi ca o reacţie împotriva impresionismului. Termenul se mai aplică unei orientări în arhitectura, decoraţia interioară şi artele aplicate din anii ‘20. În Italia aceleiaşi perioade, noul stil arhitectonic - axat pe claritate, funcţionalitate, ca şi pe posibilitatea de a cuprinde lucrarea finită dintr-o privire (calităţi care în ţările germanice sunt atribuite, de regulă, stilului Neue Sachlichkeit) - este numit “Stile Novecento”. Independenţa acestei mişcări nu va dura însă mult, ea fiind confiscată de linia conservatoare, naţionalistă şi propagandistică a tânărului stat fascist.
Edvard Munch a trăit între 12 decembrie 1863 şi 23 ianuarie 1944. A fost un pictor și tipograf norvegian simbolist și un important premergător al mișcării expresioniste. Cea mai cunoscută lucrare a sa, “Ţipătul”, face parte dintr-o serie intitulată “Friza vieţii”, în care Munch a explorat temele iubirii, fricii, morţii, melancoliei şi anxietăţii.
Roberto Antonio Sebastián Matta Echaurren (11 noiembrie 1911 - 23 noiembrie 2002 în Civitavecchia, Italia), cunoscut de obicei drept Matta, a fost unul dintre cei mai buni pictori din Chile, Franţa şi America şi o figură proeminentă a artei secolului al XX-lea. S-a născut la Santiago şi iniţial a studiat arhitectura la “Pontificia Universidad Católica de Chile” din Santiago, însă a fost dezamăgit de ocupaţia sa şi a plecat la Paris în 1933. În călătoriile sale a cunoscut artişti precum René Magritte, Salvador Dalí, André Breton şi Le Corbusier.
Miercuri, 21 septembrie 2011, de la ora 18:30, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Afişului din Wilanów şi Institutul Polonez din Bucureşti prezintă vernisajul expoziţiei „Istoria în 192 de imagini. Afişul polonez 1917–2007”, organizată cu ocazia preluării de către Polonia a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a aniversării a 10 ani de activitate a Institutului Polonez din Bucureşti.
André-Aimé-René Masson (4 ianuarie 1896 – 28 octombrie 1987) a fost un artist francez, care s-a născut la Balagny-sur-Thérain, lângă Senlis în Picardia, însă a crescut în Belgia. A studiat artele la Bruxel şi Paris şi a luptat pe frontul francez în Primul război mondial când a şi fost grav rănit.
Un val de mare sculptat, umblă prin Bucureşti şi se numeşte Ion Coja. Uneori, de foarte puţine ori, când se apucă să cioplească destine din lutul pe care-l fură stepei, marea dă la iveală vlăjgani ca Ion Coja, care nu imploră niciodată pe nimeni, ci-şi smulg singuri, hotărîţi şi lucizi, bucuriile şi durerea din întâmplările ce alcătuiesc o viaţă de om. Ion Coja aparţine mării ca şi luna, corabia lui de nuntă. Îl respect şi mi-e drag ca o scuturare de meri...! (Fănuş Neagu) » mai multe citate despre arte plastice...
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.
