Galeria de Arta

arta pentru tine

  18.12.2007

Francisco Goya

Francisco Jose de Goya y Lucientes s-a născut la Fuendetodos, un cătun aflat în apropiere de Zaragoza, în provincia Aragon, la 30 martie 1746. Tatăl său, poleitor de rame, a fost sărac toată viaţa. Mama sa, deşi provenind, se pare, dintr-o veche familie de mici nobili aragonezi, n-a putut schimba cu nimic condiţia modestă în care artistul a crescut.

“Autoportret” de Francisco de Goya


Clasele primare le-a făcut la Zaragoza, unde se va bucura de o copilărie cu nimic deosebită de a copiilor din popor. Când a venit însă vremea ca părinţii să se gândească la cariera fiului, se spune că aceştia au fost sfătuiţi de stareţul care l-a văzut pe Francisco desenând pe pereţii mănăstirii să-l îndrume în această direcţie. Astfel, timp de patru sau cinci ani, Goya şi-a făcut ucenicia în atelierul lui Jose Luzan y Martinez, un pictor mediocru, format în Italia, la Neapole, în spiritul barocului târziu.

În acest timp călătoreşte în Italia, unde contactul cu creaţiile marilor maeştrii, în special cu pictura lui Magnasco, va influenţa în mod cert în creaţia sa. După întoarcerea în ţară, prin 1770-1771, începe să capete comenzi, se însoară, îşi face relaţii şi obţine primele succese, care însă nu-l prevestesc pe artistul de mai târziu. Unii dintre cei mai exigenţi cercetători ai săi afirmă chiar că dacă Goya n-ar fi trăit decât 45 de ani, n-ar fi îmbogăţit prea mult pictura spaniolă.

Printr-un concurs fericit de împrejurări, Goya îi este prezentat lui Anton Raphael Mengs, un pictor evreu de formaţie neoclasică germană, angajat de Carol al III-lea pentru reorganizarea manufacturii regale de tapiserie Santa Barbara. Meng iniţiază un program de mare anvergură, în care sunt antrenaţi o serie de artişti cu experienţă. Până să înceapă seria de cartoane destinate tapiseriilor, Goya se manifestase sporadic în pictura religioasă: “Alegoria Divinităţii”, pictată la catedrala “Nuestra Senora del Pilar”, din orasul copilăriei sale; alta pentru capela mănăstirii “Aula Dei” din Zaragoza, câteva pentru “Casa de Sobradiel” şi pentru biserica din satul Remolinos. Nici portretele de până atunci n-au aerul să fie făcute de mâna unui viitor mare artist.

În cartoanele executate de el, Goya găseşte pentru prima oară câmp deschis pentru fantezia sa debordantă, dând frâu liber instinctului pentru culoare, pentru planurile ordonate decorativ şi mai ales puterii sale de observare şi transfigurare a realităţii. Încă de pe acum se face din ce în ce mai evidentă predilecţia artistului pentru manifestările colective, pentru serbări, spectacole, pentru viaţa tumultuoasă a străzii, proprie acelei vremi. Nu se sustrage influenţei teatrului, a balurilor mascate, foarte la modă, pe care artişti rafinaţi ca Watteau şi Fragonard au transpus-o în scene galante desfăşurate adesea în sânul naturii sub semnul amorului şi al cochetăriei, însă Goya îi va da o altă amploare şi un alt accent. În plus, îşi lărgeşte repertoriul tematic, aducând în prim-plan scene din viaţa maselor largi, cu preocupările, portul popular şi tradiţiile lor. E o notă personală a lui Goya această preferinţă pentru vulgar, ca şi dispreţul pentru maniere, dar o asemenea atitudine este în acord cu gustul dominant al societăţii spaniole din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

“Vânzătorul de veselă” de Francisco de Goya

Cartoanele executate între 1776 şi 1791 reflectă un Goya încă optimist, surâzător, încrezător în soartă şi în talentul său, iar această stare de beatitudine este transmisă în aceste cartoane realizate într-un număr impresionant pe parcursul a trei perioade distincte. Astfel, între 1776-1780, decorul preferat pentru scenele rustice este malul Manzanaresului. În această perioadă, fără să renunţe la redarea scenei galante impuse de client, Goya strecoară în compoziţie, sub un pretext sau altul, chipuri din popor. Între 1781 şi 1786, sentimentul de seninătate şi bună dispoziţie este umbrit. Transpare, timidă, dar veridică şi convingătoare, cealaltă faţă a Spaniei, cea în care mizeria maselor populare pune în acţiune resortul spiritului său critic. Goya se relevă de pe acum ca un realist lucid şi, atât cât îi permite specificul genului şi fără să atragă nemulţumirea clientului, dă frâu liber spiritului său frământat, recuzând imaginea falsă a unei lumi guvernate de armonie. Însă scenele dulceag idilice, feeriile cu personaje amintind de cele de operetă revin în cartoane până în 1791, anul când încetează să mai răspundă la solicitările manufacturii de tapiserii. În viaţa artistului şi în conştiinţa sa se produc schimbări fundamentale care dau un cu totul alt curs creaţiei sale.

“Sărbătoarea San Isidore” de Francisco de Goya

Lionello Venturi spunea despre artist că “fără ştirea sa, un suflet răzvrătit sălăşluia în el”. Şi acest suflet se descătuşează în urma unei nenorociri care îl loveşte pe neaşteptate: surzenia. Devine retractil, bănuitor, irascibil, însă acest rău îl eliberează, ajutându-l să se descopere atât pe sine, cât şi adevărata faţă a lucrurilor. Gloria şi bogăţia pe care le cunoscuse la curtea regelui Carol al III-lea trec pe planul secund. Din observaţia directă a realităţilor şi din trăirea acută a celor observate, începe să prindă chip un univers de coşmar populat cu fiinţe fantasmagorice, de monştri şi de vrăjitoare, în care omul căzut victimă este urmărit cu diabolică perseverenţă. În lucrările “de cabinet” care vor urma, artistul dă frâu liber capriciului şi invenţiei.

“Bătrânele” de Francisco de Goya

Odată cu schimbarea tematicii şi viziunii, Goya îşi schimba brusc şi tehnica, aducându-şi aminte de Magnasco. Fulguraţiile luminoase ce irump din tenebre, sporind atmosfera de încordare, creând tensiune şi nelinişte la Magnasco, pot fi întâlnite şi la Goya în tablourile “de cabinet”, ca şi în viziunile de coşmar de mai târziu. De fapt, pictând de-acum încolo din ce în ce mai multe scene în care realitatea se îmbină cu ficţiunea, investigând zonele obscure ale sufletului uman, sensibil la ororile trăite de poporul său, orori ce luau în imaginaţia sa torturată de coşmaruri proporţii paroxistice, Goya se apropia tot mai mult de universul de spaimă şi mizerie al suitelor de gravuri. Acestea vor evolua de la o formă uşor alegorică până la lucrări enigmatice, transpuse într-un limbaj criptic, cu sensuri care nu se lasă uşor dezlegate, cu semnificaţii al căror cifru mai constituie şi astăzi un semn de întrebare.

Picturile din seria aşa-zisă “de cabinet”, precum şi “Capriciile” au avut pentru Goya efectul unui catharsis. După starile penibile de anxietate şi deznădejde ce au urmat primului şoc pricinuit de boală, artistul a început să capete din nou încredere în viaţă, să-şi redobândească echilibrul, să-şi limpeazească gândurile. Fizic, rămâne un infirm, dar sufleteşte, artistul împăcat cu noua sa situaţie, depăşeşte criza şi începe să primească din nou comenzi. Devine pictorul monden cel mai solicitat, iar comenzile pentru portrete se înmulţesc. În această perioadă de sfârşit de veac au luat fiinţă cele mai reprezentative portrete ale regelui şi ale celor din anturajul său. Ascensiunea lui Goya a decurs în directă legătură cu descompunerea monarhiei la care a asistat ca un martor lucid. Dar nu numai oficialii îi pozează lui Goya. El pictează şi portrete mai mult sau mai puţin intime, atunci când modelul se bucură de consideraţia, de simpatia sau chiar de dragostea sa.

Paralel cu activitatea de portretist, Goya continuă să picteze şi scene de gen, dar nu mai sunt acelea din primii ani ai fazei rococo. În urma ultimelor războaie, mizeria economică se întinsese în toată ţara, drumurile erau bântuite de tâlhari, bolile făceau ravagii, poporul se îndrepta spre revoluţie. În tablouri de dimensiuni modeste, pe lemn sau pânză, Goya pictează scene cu bandiţi, incendii, nebuni sau cerşetori, care aduc o mărturie despre acele vremuri tulburi.

O dată cu invazia francezilor, totul se schimbă în arta lui Goya. Deşi fusese adept al ideilor din Franţa revoluţionară la început, treptat şi-a dat seama de natura şi obiectivele politicii napoleoniene. Cei şase ani în care poporul încearcă să-şi apere libertatea sunt pentru artist ani de participare activă la luptă. Pretutindeni unde se află el observă cu durere scenele de violenţă şi injustiţie şi îşi ia note, face schiţe şi desene în sanguină, care vor sta la baza gravurilor prin care va înfăţişa atrocităţile suferite de poporul său. Mai mult decât să ilustreze momente episodice din război, în unele stampe Goya transfigurează adevărul. Impresiile culese se metamorfozează, încep să îmbrace ca şi “Capriciile” haina fantasticului, devenind simbolico-poetice.

Sfârşitul războiului nu-i aduce însă liniştea lui Goya. Tribunalul Inchiziţiei îşi reia activitatea, iar liberalii sunt vânaţi si siliţi să ia calea exilului. Goya, desi păstrându-şi formal titlul de pictor la curtea regală, se află în dizgraţia lui Ferdinand al VII-lea. Inchiziţia îi cere socoteală pentru cele două “Maja” considerate “obscene”. Prigonit, nevoit să se ascundă pe la prieteni, îndurerat de moartea soţiei, rămas doar cu un singur fiu, Xavier, măcinat de singurătate, boală şi bătrâneţe, Goya intră în cea de-a patra fază a creaţiei sale, aşa-zisă neagră. Cele 22 de “Disparates”, executate în apă tare şi acvatnta, sunt într-un fel o continuare a “Capriciilor”, însă sensul lor este mult mai obscur. Satanismul acestor gravuri, absurditatea inevitabilă care guvernează lumea sugerată de ele duc cu gândul la Bosch, cu diferenţa, aşa cum remarca Malraux, că Bosch îi introdusese pe oameni în universul său infernal, pe când Goya introdusese infernul în universul omenesc. Din acelaşi univers cu “Disparatele” fac parte şi picturile murale din “Casa surdului”, cum era cunoscută proprietatea sa de pe malul Manzanaresului, în care se izolase de tot restul lumii.

În mod surprinzător şi dintr-un motiv greu de înţeles, la 78 de ani, Goya părăseşte ţara şi se stabileşte la Bordeaux, în Franţa. Ultimii ani ai vieţii se pare că-i trăieşte într-o stare de echilibru senin. Este interesat de litografie, frecventează cercurile artiştilor exilaţi, participă cu vioiciune la dispute, observă cu interes spectacolul străzii. După perioada aşa-zisă neagră, paleta artistului se luminează şi pictează “Lăptăreasa din Bordeaux”, o capodoperă preimpresionistă ce poate fi socotită cântecul de lebădă al artistului spaniol. Se stimge din viaţă la 16 aprilie 1828, iar astăzi rămăşiţele sale se odihnesc sub cupola bisericii San Antonio de la Florida.

 
Vezi tot albumul
 

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Pictura, Artisti
7 comentarii

Alte articole pe subiecte similare

7 comentarii »

  1. Adevarata incantare, pentru care nu am cuvinte sa va multumesc. Si, precum in “Hamlet”- “restul e tacere”. Am descoperit intamplator aceasta minune. Va multumesc mult, mult de tot.

    Comentariu de Cristian Mihaescu | 7.06.2008

  2. Cele doua batrine au un aer straniu ce ma duce cu gindul la filmele ‘horror’.
    Am citit cu placere ce ai scris despre Goya, si pentru faptul ca niciodata, desi am incercat, nu am reusit sa ma apropii de pictura spaniola …

    Comentariu de -X- | 20.08.2008

  3. […] de Artă al României românii vor putea vedea 80 de gravuri din seria „Capriciilor” lui Francisco de Goya, printre care şi celebra lucrare „Somnul raţiunii naşte monştri”, sunt expuse, de ieri, la […]

    Pingback de „Capriciile” lui Goya la MNAR « departe în interior | 1.05.2010

  4. bai habar nu am bai despre ce e vorba sincer

    Comentariu de O Fata | 26.05.2010

  5. as dori si eu o descriere a tabloului ” familia ducelui de osuna” al lui Francisco goya. cat mai repede.

    Comentariu de carla capraru | 18.10.2014

  6. foarte bune si acestea, dar eu as dori descrierea tabloului familia ducelui de osuna al lui francisco goya, se poate??

    Comentariu de carla capraru | 18.10.2014

  7. Deţin o gravură originală a marelui artist spaniol Francisco Goya , executată în anul 1778, în care este reprezentată regina Margareta de Austria (regină a Spaniei şi a Portugaliei, soţia regelui Filip al III-lea, n.1584-d.1611).
    Exemplare similare (din aceeasi editie) sunt expuse si la marile muzee ca Prado, British Museum si Metropolitan Museum of Art - New York.
    http://www.metmuseum.org/collection/the-collection-online/search/333839
    Este una dintre primele şi cele mai rare gravuri executate de marele artist.
    Dimensiuni 37,2 x 31,4 cm (compoziţie)
    53,2 x 43,3 cm (total)
    Lucrarea este insotita de certificat de autenticitate, este înramată şi se află într-o stare perfectă de conservare.
    Daca sunteti interesati va rog sa ma contactati la ardesa de mail victor.cont2@gmail.com

    Comentariu de Victor | 10.12.2014

Adauga un comentariu

© 2007-2017 GaleriaDeArta.com