Galeria de Arta

arta pentru tine

  25.07.2007

Pisica în pictură

Dacă pisica în arta antică, mai cu seamă în cea egipteană, a avut un rol însemnat, în pictură, aceasta a fost acceptată cel mult ca personaj secundar, pentru a da impresie de autenticitate scenelor gospodăreşti. Indiferent că stă pe lângă farfuria unei bătrâne sărace sau aşteaptă răbdătoare pe lângă mesele bogaţilor, pisica se află în ipostaze cu totul naturale.

În epoca Renaşterii, prezenţa pisicii în astfel de scene este mai frecventă, inclusiv în pictarea “Cinei de Taină”. Într-o frescă din Florenţa, Ghirlandaio a zugrăvit în decorul “Cinei”, pe duşumea, în dreptul lui Iuda, o pisică, probabil pentru a-l indica pe linguşitor şi pe viclean.

Domenico Ghirlandaio, Cina de Taină

“Cina de Taină” de Domenico Ghirlandaio


Pe de altă parte, prezenţa pisicii lângă picioarele apostolilor, în aceeaşi scenă, la Tintoretto, ar putea reprezenta intimitatea şi atmosfera gospodărească de la pregătirea mesei. Astfel, într-o reprezentare a “Cinei de Taină”, un motan roşcat stă pe labele posterioare şi priveşte atent la o femeie care scoate nişte raci dintr-un vas.

Tintoretto, Cina de Taină

“Cina de Taină” de Tintoretto

În secolul al XVII-lea, pisica apare şi în scenele cu Sfânta Familie, făcându-le astfel mai “pământene”. Într-o pictură a lui Rembrandt e zugravită o pisică stând ceva mai departe de prunc, în penumbră. Într-o pictură de Nicolas Maes, în timp ce o bătrână îşi face rugăciunea, pisica încearcă să şterpelească mâncarea de pe masă.

Nicolas Maes, Rugăciune înainte de masă
“Rugăciune înainte de masă” de Nicolas Maes

În secolul al XVIII-lea, pisica devine obiect de studiu pentru fiziologi şi temă de inspiraţie pentru unii pictori care vor să-i cerceteze “psihicul” tăgăduit de Descartes. Pe pânză ni se înfăţişează expresia de uimire, lăcomie şi aţâţare a pisicii în faţa cărnii sau a prăzii care nu poate fi capturată. Astfel, în pictura lui William Hogarth, “Copiii familiei Graham”, o pisică priveşte foarte curioasă o pasăre în colivie, atât de aproape de laba ei şi totuşi imposibil de atins.

William Hogarth, Copiii familiei Graham

“Copiii familiei Graham” de William Hogarth
William Hogarth, Copiii familiei Graham, detaliu
Detaliu din “Copiii familiei Graham” de William Hogarth

În “Olympia”, a lui Manet, o tânără stă întinsă pe pat, pregătită de culcare, fără niciun veşmânt pe ea. Dar lângă tălpile femeii, un motan negru îşi arcuieşte spinarea şi îşi ridică senzual coada. Ochii săi lucesc fosforescent, cu lumini galben-verzui, pe fondul negru al tabloului.

Edouard Manet, Olympia

“Olympia” de Edouard Manet

Pisica devine personaj principal în câteva tablouri celebre, care zugrăvesc instinctele sălbatice ale acestui animal, la Hamilton (”Pisică furând vânat”), la Gerard Dow (”Motan tărcat pândind un şoarece”) şi la Paul de Vos (”Luptă de pisici într-o bucătărie”).

Paul de Vos, Luptă de pisici într-o bucătărie, detaliu

Detaliu din “Luptă de pisici într-o bucătărie” de Paul de Vos

Pe de altă parte, la Eugene Lambert, supranumit de contemporanii săi “pictorul pisicilor”, aceste feline sunt pline de gingăşie, puritate şi inocenţă, de parcă n-ar avea gheare.

Eugene Lambert, Pisici

“Pisici” de Eugene Lambert

Ca un antiportret al pisicii, Goya a zugrăvit pisicile-demon sau ucenice ale vrăjitoarelor din vestita serie de “Capricii”. Pictorul ridiculizează superstiţii vechi si depravări noi, sugerând în desen moravurile şi năravurile societăţii în care trăia, luxul trândav al castelelor, ipocrizia clericală şi toate aspectele “burleşti sau atroce” ale epocii sale. Vrăjitoarele, hidoase caricaturi de femei care zboară pe mături, poartă pe umeri sau alături pisici la fel de urâţite.

Francisco de Goya, Capricii
“Capricii” de Francisco de Goya

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Pictura, Teme artistice
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2017 GaleriaDeArta.com