Galeria de Arta

arta pentru tine

  6.06.2014

orfism

Orfism este denumirea unui curent din arta modernă, care se înrudeşte îndeaproape cu cubismul, preconizând ca şi acesta descompunerea formei în elemente geometrice, reasamblate mai mult sau mai puţin arbitrar. Spre deosebire de cubişti, promotorii orfismului - Robert Delaunay şi Sonia Delaunay-Terk - adoptă un regim cromatic mai bogat, mai suplu, investind culorile, ca şi acordurile dintre ele, cu funcţii specifice sunetelor, tabloul constituindu-se, în viziunea orfiştilor, ca un echivalent al compoziţiei muzicale. Unii dintre adepţii acestui curent au folosit, pentru a-l desemna, termenii simultaneism şi sincronism. Cel care a folosit pentru prima oară termenul de orfism a fost Apollinaire, în 1913, Delaunay însuşi folosind pentru a-şi desemna metoda sintagma “pictură pură”. Printre cei care au practicat în variante proprii şi în unităţi de timp variabile orfismul pot fi menţionaţi Chagall, Van Dongen, Picabia, Leger, Morgan Russell ş.a.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  29.01.2013

Weaving Memory

Vineri, 1 februarie 2013, în intervalul orar 18:00-22:00, la Anca Poterasu Gallery din Bucureşti (Str. Plantelor, nr. 56, Bucureşti, sector 2) are loc vernisajul expoziţiei “Weaving Memory”, a artistei finlandeze Eeva Kukkonen. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 1 februarie - 15 martie 2013.

Käspaikka

“Käspaikka” de Eeva Kukkonen, ulei pe pânză, 180×90 cm, 2012


Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Arta textila, Expozitii
1 comentariu

  23.04.2012

Spaţiu expandat - individ şi masă

Asociaţia Volum Art lansează un apel de proiecte pentru programul Spaţiu expandat, pe tema individ şi masă. Apelul este deschis în perioada 19 aprilie – 20 mai 2012. Proiectul propune publicului bucureştean un eveniment amplu, desfăşurat pe o perioadă de şapte luni, aprilie – octombrie 2012, şi cuprinde un apel de proiecte destinat artiştilor, o expoziţie cu propunerile selectate şi o intervenţie temporară în spaţiul public – amplasarea a 7 lucrări de artă contemporană în Bucureşti în perioada 6 septembrie – 31 octombrie 2012.

Locaţiile propuse pentru intervenţie de către autorii proiectului, Judit Balko şi Mihai Balko, sunt spaţii pietonale din centrul Bucureştiului, oferind astfel publicului un traseu cultural urban ce începe în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc şi se termină pe Bd-ul Magheru, vis a vis de Librăria Cărtureşti.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Concursuri
Comenteaza!

  11.04.2012

Himmel. Semne pe cer

Miercuri, 11 aprilie 2012, de la ora 18:30, la Galeria Căminul Artei, are loc vernisajul expoziției “Himmel. Semne pe cer”, a artistului Daniel Răgușitu. Proiectul expozițional pe care artistul îl propune reprezintă o meditaţie de ordin plastic asupra semnificaţiilor cerului. Deschisă ȋn prezenţa criticului de artă dr. Alexandra Crăciun, lector al Universităţii din Regensburg, expoziţia “Himmel. Semne pe cer” construiește reinterpretări ȋn cheie abstractă ale unor motive iconografice de origine bizantină, generând scenografii ale luminii în care culoarea devine purtătoare de sens.

Himmel

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

  20.10.2011

Stella Maris – Inima Reginei

Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează luni, 24 octombrie 2011, de la ora 16:00, la Sala Acvariu, vernisajul expoziţiei de pictură cu titlul “Stella Maris – Inima Reginei”, semnată de Miruna Budişteanu.

Expoziţia reprezintă un elogiu adus Reginei Maria a României şi este dedicată Majestăţii Sale Regele Mihai, la a 90-a Sa aniversare.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com