Galeria de Arta

arta pentru tine

  20.10.2011

Stella Maris – Inima Reginei

Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează luni, 24 octombrie 2011, de la ora 16:00, la Sala Acvariu, vernisajul expoziţiei de pictură cu titlul “Stella Maris – Inima Reginei”, semnată de Miruna Budişteanu.

Expoziţia reprezintă un elogiu adus Reginei Maria a României şi este dedicată Majestăţii Sale Regele Mihai, la a 90-a Sa aniversare.

Miruna Budişteanu declară: “În spaţiul expoziţional central al Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în inima sa, ca un chivot, spaţiu protejat, însă deschis şi luminos, punte de comunicare în aria muzeală, îmi propun să reconstitui, cu ajutorul lucrărilor dispuse de la înălţime, parcursul sintetic, în racursi, al aleii ce duce spre Stella Maris, bisericuţa reper de suflet al Reginei Maria, din grădinile ce înconjură Palatul Reginei de la Balcic – ca o simetrie spirituală faţă de biserica din lemn ce sălăşluieşte pe pajiştea Muzeului. Astfel, va fiinţa, pe durata expoziţiei, reconstituirea subiectivă a unei traiectorii spirituale şi sentimentale, o sinteză semantică a drumului ce duce spre „Inima” Reginei Maria.
Pentru această ocazie specială, am ales Muzeul Naţional al Ţăranului Român să găzduiască expoziţia mea, fiind muzeul pe care l-am crescut în suflet, de la reînfiinţarea sa în 1990, de către pictorul Horia Bernea şi până în prezent, în acelaşi timp fiind şi locul ales de către Familia Regală, cu câţiva ani în urmă, în virtutea valenţelor sale, pentru expunerea Colecţiei de arta tradiţională a Reginei Elena, deschizând astfel calea pentru viitor.”

Octavian Paler scria despre artistă: “Pictura Mirunei Budişteanu este (pentru mine) mai mult decât o mare surpriză. Este o interesantă provocare pe care poţi aluneca foarte uşor în ridicol sau în emfază dacă încerci să substitui emoţiei sincere platitudini savante.
De ce o provocare? Pentru că în faţa picturilor lui Miruna Budişteanu primul impuls e să-ţi ascunzi dificultatea de a le clasifica. Nu m-ar mira să-i văd pe alţii grăbindu-se să ne explice în termeni docţi ce este pictura Mirunei Budişteanu. În ce mă priveşte, prefer să spun altceva: cum este, mai exact cum mi se pare mie că este, în toate etapele ei, această pictură, dincolo de amintirile impresioniste, de relaţiile episodice cu expresionismul şi de discretele sau, dimpotrivă, explicitele aluzii mistice. Este, aş zice eu, o pictură subversivă. Pare decorativă, născută din dorinţa de a încânta ochiul, şi e mai mult decât atât. Pare „imponderabilă”, aeriană şi nu e doar atât. Până şi bănuitele nelinişti metafizice în care se ascunde, parcă, uneori, un frig metafizic trăit fără panică, sunt atât de translucide încât le remarci abia după ce te uiţi mai atent.
Efectul este o emoţie complexă, care devine convenţională numai dacă vrei s-o prinzi într-o formulă. Pictura Mirunei Budişteanu îmi aminteşte ce zicea Kafka despre artă. Că ea zboară în jurul adevărului, dar cu grija de a nu-şi arde aripile.”

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com