Galeria de Arta

arta pentru tine

  18.04.2014

Şcoala de la Naumburg

Şcoala de la Naumburg reprezintă un curent stilistic al sculpturii goticului timpuriu german din secolul al XIII-lea, denumit după operele de vârf (de la Naumburg) ale personalităţii principale, de geniu, a acestei şcoli. Ivit pe şantierele unor catedrale din nordul Franţei, unde lucraseră numeroşi meşteri germani (la Noyon, Amiens, Metz, cu reliefuri şi fragmente de sculpturi care îi sunt atribuite), curentul poate fi urmărit - deocamdată fără o cronologie convingătoare şi fără o certă delimitare a lucrărilor aşa-zisului “Meşter de la Naumburg” de cele ale ajutoarelor sale şi de cele ulterioare sau “de şcoală” - de-a latul întregii Germanii a vremii (de la Mainz până la Meissen). Operele considerate certe sunt: “Judecata de apoi”, fragmente de relief, Mainz, Muzeul Domului; “Sf. Martin şi cerşetorul”, relief, Biserica din Bassenheim; lucrările din Domul de la Naumberg executate cu mai mulţi colaboratori (”Patimile”, reliefuri şi grupul statuar “Răstignirea”, la lectoriul de vest al navei principale; cele 12 statui în picioare, între care “Ekkerhard” şi “Uta”, din corul cititorilor - corul fiind rezervat, de regulă, sfinţilor! - toate după 1249, aproximativ). Meşterul de la Naumberg este una dintre personalităţile de excepţie ale sculpturii medievale europene şi ale artei germane din toate timpurile. Figurile sale expresive, de un efect dramatic, monumental, lasă impresia unei vivacităţi, a unei apropieri de realitate, de natura şi psihicul omului, surprinzătoare pentru acel veac. Influenţa şi posteritatea Şcolii de la Naumburg este decelabilă, într-un lung şir de lucrări, până în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  10.02.2014

happening

Happening reprezintă o formă de manifestare în arta modernă, iniţiată în cercurile artistice americane la sfârşitul anilor ‘50. Termenul are dubla semnificaţie de întâmplare şi de spectacol improvizat, ceea ce şi era, un spectacol improvizat, desfăşurat în locuri improvizate, improprii şi în care îşi dau mâna, formând o sinteză, artele plastice, teatrul, muzica şi eventual filmul, cu condiţia ca rezultatul să fie insolit, să intrige, să epateze, chiar să scandalizeze, aşa cum o făcuseră anterior şi alte curente (dadaismul, arta brută, pop-art etc).

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  14.01.2014

Joseph Cornell

Joseph Cornell (24 decembrie 1903 - 29 decembrie 1972) a fost un artist şi sculptor american, unul dintre pionierii şi exponenţii cei mai reprezentativi ai asamblajului, influenţat de suprarealişti şi realizator de film experimental de avant-gardă.


Continuare…

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Video, Artisti
Comenteaza!

  3.09.2013

Joan Ponç

Joan Ponç s-a născut în 1927 la Barcelona şi s-a stins în 1984 la Saint Paul de Vence, Franţa. A fost un pictor, gravor, desenator tehnic, ilustrator şi profesor spaniol. Şi-a început pregătirea artistică în 1944, studiind desenul şi pictura la atelierul lui Ramón Rogent (1920-1958) şi la Academia de Arte Frumoase, sub îndrumarea lui López Obrero.


Continuare…

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Video, Pictura, Artisti
Comenteaza!

  16.07.2013

Nicola Tucker şi arta de război

Nicola Tucker absolvit cu magna cum laude Artă şi Estetică şi a predat engleză şi cursuri de comunicare timp de mulţi ani. Nicola este mediator internaţional, predă în privat şi trăieşte pentru familia sa şi iubirea sa faţă de artă. Este foarte respectată în multe comunităţi locale şi mondiale, talentul său de a organiza evenimente şi strângeri de fonduri fiind foarte căutate. Datorită interesului Nicolei faţă de arta conflictuală, a fost rugată de guvernul Marii Britanii să fie curator şi să participe la evenimentele legate de Holocaust Memorial din partea ţării sale.


Continuare…

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Video
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com