Şcoala de la Naumburg
Şcoala de la Naumburg reprezintă un curent stilistic al sculpturii goticului timpuriu german din secolul al XIII-lea, denumit după operele de vârf (de la Naumburg) ale personalităţii principale, de geniu, a acestei şcoli. Ivit pe şantierele unor catedrale din nordul Franţei, unde lucraseră numeroşi meşteri germani (la Noyon, Amiens, Metz, cu reliefuri şi fragmente de sculpturi care îi sunt atribuite), curentul poate fi urmărit - deocamdată fără o cronologie convingătoare şi fără o certă delimitare a lucrărilor aşa-zisului “Meşter de la Naumburg” de cele ale ajutoarelor sale şi de cele ulterioare sau “de şcoală” - de-a latul întregii Germanii a vremii (de la Mainz până la Meissen). Operele considerate certe sunt: “Judecata de apoi”, fragmente de relief, Mainz, Muzeul Domului; “Sf. Martin şi cerşetorul”, relief, Biserica din Bassenheim; lucrările din Domul de la Naumberg executate cu mai mulţi colaboratori (”Patimile”, reliefuri şi grupul statuar “Răstignirea”, la lectoriul de vest al navei principale; cele 12 statui în picioare, între care “Ekkerhard” şi “Uta”, din corul cititorilor - corul fiind rezervat, de regulă, sfinţilor! - toate după 1249, aproximativ). Meşterul de la Naumberg este una dintre personalităţile de excepţie ale sculpturii medievale europene şi ale artei germane din toate timpurile. Figurile sale expresive, de un efect dramatic, monumental, lasă impresia unei vivacităţi, a unei apropieri de realitate, de natura şi psihicul omului, surprinzătoare pentru acel veac. Influenţa şi posteritatea Şcolii de la Naumburg este decelabilă, într-un lung şir de lucrări, până în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
