Galeria de Arta

arta pentru tine

  25.03.2010

Maeştrii fotografiei - Mario Giacomelli

Italianul Mario Giacomelli (1925-2000) a început să lucreze ca fotograf la începutul anilor ‘50, dezvoltându-şi rapid un stil personal foarte puternic, redând viziuni poetice, de vis, în tuşe alb-negru puternic contrastante. Încă de la început, el a lucrat într-o gamă de teme care reflectă îndeaproape preocupările sale legate de viaţa din comunitatea rurală în care s-a născut. A realizat fotografii abstracte, interpretând cu mult rafinament geometria ogoarelor şi a umbrelor şi luminilor peisajelor. De asemenea, s-a apropiat cu francheţe şi intensitate sufletească de condiţiile cel mai adesea mizerabile de viaţă ale bătrânilor, săracilor şi bolnavilor. Deşi câteodată a lucrat la comandă, în principal pentru compania naţională de televiziune, cele mai bune lucrări ale sale izvorăsc din nevoia de a-şi exorciza obsesiile personale despre decrepitudine şi moarte. Prin urmare, a respins cu putere fotografiile documentare şi a tipărit numai imagini care au revelat experienţa sa, respingându-le pe acelea care păreau să fie “făcute doar de aparat”. În montajul video de mai jos, fotograful a surprins un grup de preoţi care dansează şi se bat cu bulgări de zăpadă.

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Video, Fotografie
Comenteaza!

  25.06.2009

Translation Experiment

Joi, 25 iunie 2009, de la ora 19:00, Atelier 35 organizează vernisajul expoziţiei „Translation Experiment” de Nadine Arbeiter, o artistă din Dusseldorf, Germania, care se află într-o rezidenţă în România, în cadrul programului „Mogodorf” schimb de artişti dintre Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia şi Kulturamt Duesseldor).

Translation Experiment

Continuare…

Publicat de Alexandru Uvra
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

  6.04.2009

Art nouveau în arhitectură şi arta decorativă

În atmosfera aparent prosperă şi lipsită de nelinişti a sfârşitului de secol XIX, se construiau în continuare locuinţe, uzine şi edificii publice, în stiluri disparate şi fără nicio legătură cu destinaţia fiecărei construcţii. A construi devenise un fel de rutină, în care inginerii, după ce ridicau o clădire care să corespundă, prin structură, exigenţelor sale utilitare, găseau de cuviinţă să adauge şi puţină “artă” la faţadă, potrivind de bine, de rău câteva ornamente preluate dintr-o culegere de modele cu “stiluri istorice”.

Absurditatea acestui fapt a stârnit reacţii în rândurile criticilor şi ale artiştilor, iar unii, precum John Ruskin sau William Morris, care regretau declinul general al meşteşugarilor, doreau o reformă profundă, o renaştere a artizanatului, tocmai pentru a elimina ravagiile eclectismului unei perioade în care imitarea stilurilor din toate epocile şi în toate ţările era considerată ca o garanţie a vânzărilor într-o industrie care dispunea de mijloacele tehnice ce permiteau copierea, degenerantă, a oricărui material şi a oricărei forme. Imitaţiilor lipsite de valoare, produse în serie, şi ornamentelor care pe vremuri aveau sensul şi nobleţea lor li se opune acum dorinţa de onestitate în muncă, de respect pentru material şi pentru funcţia obiectului, fără însă a se pune vreo clipă la îndoială utilitatea ornamentului.

Casă Art nouveau, arhitect Victor Horta, reşedinţa Tassel, Bruxelles, 1893


Continuare…

 

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Articole, Arhitectura, Arte minore, Design
Comenteaza!

  4.02.2009

Sounds & Visions

În perioada 6 februarie – 7 martie 2009, Muzeul de Artă din Tel Aviv organizează expoziţia “Sounds & Visions”, un proiect de artă video iniţiat de Istituto Italiano di Cultura, în parteneriat cu Institut Français, Goethe-Institut, Institutul Cultural Român din Tel Aviv, cu sprijinul substanţial al Delegaţiei Comisiei Europene în Statul Israel. Statele membre ale Uniunii Europene participante la acest proiect sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania şi Ungaria.

“Sounds & Visions” este evenimentul de inaugurare al CONTEMPO Festival, la Muzeul de Artă din Tel Aviv, pe 6 februarie 2009, cu participarea: Mr. Ron Huldai, Primarul Tel Aviv – Yafo, E.S. Michael Žantovský, Ambasadorul Republicii Cehe la Tel Aviv, E.S. Cibrian-Uzal, Ambasador, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Statul Israel, Prof. Angelo Gioè şi Prof. Maria Rosa Sossai, curatori, Prof. Mordechai Omer, Director şi Curator Şef, Muzeul de Artă din Tel Aviv.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  27.01.2009

Publicitarte

Marţi, 27 ianuarie 2009, de la ora 18:00, la Institutul Cultural Român din Bucureşti are loc dezbaterea “Publicitarte”, în care se întâlnesc artiști, publicitari, consumatori și cârtitori, în ciclul “Arte Marţiale”. Moderator este Erwin Kessler.

Publicitarte

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

pagina precedenta::pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com