Translation Experiment
Joi, 25 iunie 2009, de la ora 19:00, Atelier 35 organizează vernisajul expoziţiei „Translation Experiment” de Nadine Arbeiter, o artistă din Dusseldorf, Germania, care se află într-o rezidenţă în România, în cadrul programului „Mogodorf” schimb de artişti dintre Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia şi Kulturamt Duesseldor).
Erwin Kessler spune: “Artişti străini vin deja de mulţi ani în Bucureşti. În rezidenţe, pentru expoziţii, în trecere sau pentru o petrecere. Ciudat, familiar, respingător sau seducător, oraşul, oamenii, românitatea lui şi a lor spune ceva artiştilor străini, chiar dacă aici nu găsesc nici vampiri nici Empire State Building, nici ordinea germană şi nici bazarul stambuliot. Ceva nici prea-prea, nici foarte-foarte. Doar forfota frivolă şi incongruenţă, vitală şi atrăgătoare cel mai adesea.
Nadine Arbeiter, artista germană în rezidenţă la Palatul Mogoşoaia în cadrul programului de schimburi artistice dintre Centrul Cultural Palatul Mogoşoaia şi Kulturamt Duesseldorf, ce se desfăşoară cu succes din anul 2007) a locuit şi a lucrat timp de două luni în Bucureşti, un oraş ce-i era complet necunoscut şi pe care-l închide acum în schemele proprii, cu tandreţe şi ironie, în expoziţia Translation Experiment, al cărei vernisaj va avea loc pe 26 iunie 2009 la Galeria Atelier 35 din stradă Şelari nr. 13.
Vederile pop în care prinde şi surprinde Nadine Arbeiter experienţa ei românească relevă o lume semi-transparenta, accesibilă unui ochi quasi-avizat. Un ochi care depistează sau regăseşte stranietatea şi umorul acolo unde noi vedem cotidianul cel mai plat şi irelevant. Aşa se întâmplă în imaginea de la Universitatea de Arhitectură, în holul căreia este o copie precară a Victoriei din Samothrace. Avântata încă, în ciuda coloanei fragile pe care este aşezată, şi împotriva ipsosului fad în care este travestită, zeiţa Victoria este înconjurata, ca o Victorita oarecare, defetist şi casnic, mic-burghez şi comic, de ghivece masive din care izbucnesc frunzele mari şi complezente ale plantelor de apartament depuse acolo probabil ca o contra-ofranda, prin zelul estetic al femeilor de serviciu, şi menţinute de indiferentă faţă de urât a presupuşilor creatori de frumos.
Nadine Arbeiter dă astfel un chip oximoronului sub semnul căruia oraşul şi locuitorii lui îşi fac veacul: micul Paris, aspiraţia la măreţie cultivată în praf şi delăsare, vocaţia excepţionalului trăită în termenii precarului. Este şi acesta un punct de vedere. Sau măcar o vedere, în contururi pop art lejer critice.”
