George Grosz a trăit în perioada 26 iulie 1893 - 6 iulie 1959 şi a fost un membru proeminent al mişcării dadaiste berlineze şi al grupului Noul Obiectivism, cunoscut în special pentru caricaturile sale crude, care portretizau viaţa din Berlinul anilor ‘20.
Cine a văzut măcar un “Prapur” al lui Horia Bernea are un reper pentru a-şi imagina stilul de pictură şi abordarea ideatică. Incono-reprezentările Mariei Constantinescu, din cadrul expoziţiei de pictură pe sticlă de la Institutul Italian de Cultură “Vito Grasso”, îndeplinesc aceeaşi funcţie de traducere a sacrului pentru vieţuitorul din lumea profană de azi.
Grup de popoare iraniene (ramura vestică), strâns înrudiţi cu sciţii, sarmaţii au trăit cam în vremea erei creştine. În ceea ce priveşte arta lor, una din trăsăturile ei este reprezentarea animalelor în grupuri, în atitudini violente, luptându-se sălbatic. Acest stil se propagă în Europa mai târziu, mai ales prin goţi, apoi prin ceilalţi barbari năvălitori: huni, avari, bulgari. Din când în când este reprezentat şi omul, călare. În toată această artă se remarcă un sens viu al observaţiei, o înţelegere adâncă a realităţii, un dar decorativ şi multă dragoste pentru policromie. Treptat-treptat, anumite însuşiri ce ne întâmpină atât în arta scită, cât şi cea sarmată, trec în arta barbarilor, de unde tind să se substituie caracterelor vechii arte clasice, antropocentrică, care face loc celei în care omul apare izolat şi sporadic, ca un actor într-o scenă de vânătoare, tratat exclusiv ca un obiect decorativ.