artă sarmată
Grup de popoare iraniene (ramura vestică), strâns înrudiţi cu sciţii, sarmaţii au trăit cam în vremea erei creştine. În ceea ce priveşte arta lor, una din trăsăturile ei este reprezentarea animalelor în grupuri, în atitudini violente, luptându-se sălbatic. Acest stil se propagă în Europa mai târziu, mai ales prin goţi, apoi prin ceilalţi barbari năvălitori: huni, avari, bulgari. Din când în când este reprezentat şi omul, călare. În toată această artă se remarcă un sens viu al observaţiei, o înţelegere adâncă a realităţii, un dar decorativ şi multă dragoste pentru policromie. Treptat-treptat, anumite însuşiri ce ne întâmpină atât în arta scită, cât şi cea sarmată, trec în arta barbarilor, de unde tind să se substituie caracterelor vechii arte clasice, antropocentrică, care face loc celei în care omul apare izolat şi sporadic, ca un actor într-o scenă de vânătoare, tratat exclusiv ca un obiect decorativ.
