artă preromanică
Arta preromanică este perioada premergătoare stilului romanic, o perioadă de experienţe, în care trăsăturile stilului romanic nu erau perfect stabilite, şi ţine cam din secolul al VI-lea până la finele secolului al X-lea. Ea se caracterizează prin dispariţia treptată a principiilor din estetica greco-romană şi înlocuirea lor cu un alt ideal de frumuseţe, în care noţiunile răspândite de barbarii migratori şi călătorii veniţi din Orient vor domina. Decăderea artei clasice este cauzată de faptul că, de la o vreme, artiştii rup legătura cu natura, care a stat la originea expresiei antice, devenind simpli copişti ai predecesorilor, opera lor nemaireprezentând o forţă vie, ci o practică banală şi de rutină. Arta preromanică urmăreşte şi ea reproducerea lucrurilor sau a fiinţelor din natură, însă ca o simplă aluzie. De aceea, în loc să le reprezinte aşa cum le vede, fie şi idealizate, ca la clasici, ea le interpretează, alterează, siluieşte forma, supunând-o în funcţie de ideile artistului preroman, într-un cuvânt, le stilizează.. Esenţa ei este de a fi decorativă, de a plăcea prin armonia culorilor sau combinaţia liniilor. Nuda simplicitate a stilului clasic nu mai mulţumeşte. Impresia căutată de artistul preroman este picturală, de joc de umbră şi lumină, decât una sculptural-plastică, de volum şi relief. Astfel, materialele alese sunt diverse, bogate şi somptuoase, în funcţie de cum primesc sau resping lumina (mozaicuri etc).
Elementele ce au contribuit la formarea noului concept în artă au fost în număr de trei. Primul se referă la arta autohtonă, barbară, care, chiar şi după cucerirea romană, a continuat să se manifeste discret, mai ales în regiunile îndepărtate de centrele oficiale. A fost practicată în special în legătură cu fabricarea armelor, a bijuteriilor, a obiectelor de cult si de podoabă. Aceasta se caracterizează prin temele geometrice, utilizate la ornamentare, şi simetria, dispreţuită de clasici, care este regulă în arta barbarilor. Al doilea element al acestei vine din Orient: cupola şi bolta. Arhitectura romană a cunoscut şi ea bolta, însă o boltă latină (o calotă sferică ce acoperă un cilindru) este cu totul altceva decât o cupolă orientală: trecerea de la un cub la o emisferă; problemă pe care orientalii au rezolvat-o prin pandantive şi trompe. Al treilea element component în arta preromană este cel provenit din arta popoarelor nomade. Barbarii germani sau turenienii aduc gustul pentru bijuterii si o tehnică deosebită pentru lucrarea metalelor preţioase (cloisonne - reprezentarea formelor obiectelor ca divizate în alveole de metal preţios, adesea sârmă de aur, în care sunt prinse pietre colorate, translucide sau transparente sau pietre scumpe-exemplu: Cloşca cu puii de aur sau Tezaurul de la Pietroasa).
