Suflul luminii
Cine a văzut măcar un “Prapur” al lui Horia Bernea are un reper pentru a-şi imagina stilul de pictură şi abordarea ideatică. Incono-reprezentările Mariei Constantinescu, din cadrul expoziţiei de pictură pe sticlă de la Institutul Italian de Cultură “Vito Grasso”, îndeplinesc aceeaşi funcţie de traducere a sacrului pentru vieţuitorul din lumea profană de azi.
Temele vetero-testamentare, Diluviul, Facerea, Fuga din Egipt, glisează subtil prin faţa zodiilor, a arborelui sefirotic şi pe sub nasul unui Dumnezeu hermafrodit.
Drumul de la Dumnezeu-Femeie către Dumnezeu-Bărbat are tot atâtea vârste câte zodii. Un Dumnezeu complet, perfect, pare că trebuie să cunoască deopotrivă impulsivitatea Berbecului, măreţia Leului şi metafizicul Peştilor; trebuie să vadă lumea prin ochii unei femei şi prin raţiunea unui bărbat; trebuie să cunoască ispita şarpelui şi puterea cunoaşterii. Şi, poate, trecând prin toate acestea, Iona şi-ar putea duce întrebarea până la capăt.
Mi-a plăcut multa inspiraţie din imaginea “vieţii de după moarte”: trupul omului aşezat în mormânt cu braţele deasupra capului (implacabil sau adoraţie?) se află la nivelul inferior al lumii vii cu arbori şi păsări. Din plexul solar al trupului de carne, marcat prin Ochiul lui Dumnezeu, îşi trage seva un arbore vital cu o coroană perfectă, rotundă. Timpul lui urmează sensul curgerii pământeşti, dextrogir: sămânţa este hrănită de energia pământului, devine puiet, puietul face frunze, frunzele hrănesc seminţe, seminţele devin fructe, fructele hrănesc păsări, păsărilor le trece vremea şi părăsesc unirea cu vegetalul.
Fiecare suflet din cele ce populează “Lumea de Jos” are puterea de a pune în mişcare acest angrenaj energetic pentru că poartă în sine scânteia lui Dumnezeu. De altfel, în contra aşteptării create de sintagma curentă – “Lumea Tenebrelor” – în “Lumea de Jos” imaginată de Maria Constantinescu este aceeaşi lumină ca în “Lumea de Sus”. Elementul comun este energia divină – cordonul ombilical. Doar în afara ei nu este lumină.
Toată această prefacere, acest act creator deopotrivă uman şi divin este vegheat de pe marginea tripticului de armata Cerurilor: îngeri muzicanţi, arhangheli luptători, serafimii cei cu câte şase aripi, heruvimii înţelepţi atoatevăzători.
Dar unde este Dumnezeu? În icoane, ştim: El este întotdeauna deasupra tuturor fiinţelor şi lucrurilor văzute şi nevăzute. În această reprezentare însă Dumnezeu este peste tot. Mai precis, Dumnezeu este în noi. Iar puterea Lui este transferată în toate ipostazele energetice pe care le experimentăm.
Un element distinctiv al expoziţiei este intensitatea culorilor şi calitatea lor. Pictura pe sticlă reclamă în general culori tari care să suporte o diluţie datorată luminii care străbate sticla, dar în acest caz culoarea poartă un mesaj în sine. Dacă imaginile din vechime au o reprezentare standard alb-negru sau sepia, “Suflul luminii” este viu, pulsatil, vibrant. Lumina este viaţă: viaţa de aici şi acum.
