George Grosz
George Grosz a trăit în perioada 26 iulie 1893 - 6 iulie 1959 şi a fost un membru proeminent al mişcării dadaiste berlineze şi al grupului Noul Obiectivism, cunoscut în special pentru caricaturile sale crude, care portretizau viaţa din Berlinul anilor ‘20.
George Grosz s-a născut în Berlin sub numele de Georg Ehrenfried Groß, pe care şi l-a schimbat în 1916 dintr-un entuziasm romantic pentru America, care-şi avea originea încă din copilărie, de pe vremea când citea cărţile lui James Fenimore Cooper, Bret Harte şi Karl May, şi pe care şi l-a păstrat pe tot parcursul vieţii sale. (Prietenul şi colaboratorul său, artistul Helmut Herzfeld, şi-a schimbat în acelaşi timp numele în John Heartfield.)
În 1914, Grosz s-o oferit voluntar în armată; ca mulţi alţi artişti, s-a înrolat pe frontul primului război mondial, considerându-l “războiul care va pune capăt tuturor războaielor”, însă a fost foarte repede dezamăgit şi a fost lăsat la vatră după spitalizarea din 1915. În ianuarie 1917 a fost din nou convocat pe front, însă în luna mai a fost declarat inapt pentru toată viaţa.
Grosz a fost arestat în timpul revoltei Spartakus din luna ianuarie a anului 1919, însă a scăpat folosindu-se de acte de identitate false, iar în acelaşi an s-a înscris în Partidul Comunist German (KPD). În 1921 Grosz a fost acuzat că a ofensat armata germană şi a fost amendat cu 300 de mărci germane şi i s-a distrus colecţia “Gott mit uns” (”Dumnezeu e cu noi”), o satiră a socităţii germane. Grosz a părăsit Partidul Comunist în 1922, după ce a petrecut cinci luni în Rusia şi i-a întâlnit pe Lenin şi Troţki, datorită respingerii oricărei forme de autoritate dictatorială.
În lucrările sale, de obicei realizate cu stilou şi cerneală, pe care apoi a adăugat acuarele, Grosz şi-a dat silinţa de a crea imaginea fidelă a Berlinului şi a Republicii de la Weimar din anii ‘20. Subiectele sale erau reprezentate de afacerişti corpolenţi, soldaţi răniţi, prostituate, crime şi orgii sexuale. Tehnica sa era excelentă, deşi este cel mai cunoscut pentru lucrările în care adoptă în mod deliberat o formă brută a caricaturii. Opera sa conţine câteva lucrări absurde, cum ar fi “Amintirea unchiului August, Fericitul Inventator” pe care a cusut nasturi, ca şi lucrări erotice expuse în Muzeul Artei Erotice.
Cu un gust amar contra naziştilor, Grosz a părăsit Germania în 1932 şi în 1933 a fost invitat să predea la “Art Students League” din New York, unde va ocupa un post cu intermitenţe până în 1955. A devenit cetăţean american în 1938. Deşi stilul său s-a îmblânzit evident la sfârşitul anilor ‘20, în America lucrările lui Grosz au căpătat o turnură a romaticismului sentimental, o schimbară văzută în general ca un declin.
Şi-a expus lucrările în mod regulat. A pictat “Cain”, sau “Hitler în Iad” (1944), ilustrând moartea care-l ataca pe Hitler în Iad, iar în 1946 şi-a publicat autobiografia, “Un mic da şi un mare nu”. În anii ‘50 a deschis un atelier privat de pictură în locuinţa sa şi a lucrat la “Des Moines Art Center”. Grosz a fost ales membru al Academiei Americane de Arte Frumoase în 1954. Deşi avea cetăţenie americană, a reuşit să se întoarcă la Berlin în 1959, unde a şi murit pe 6 iulie în acelaşi an, ca urmare a unei căzături pe trepte după o noapte de beţie.
În 1960 Grosz a fost subiectul filmului de scurt metraj nominalizat la Oscar “Interregnul lui George Grosz”.
