Galeria de Arta

arta pentru tine

  6.09.2011

Dorothea Tanning

Dorothea Tanning - născută la 25 august 1910 - este pictoriţă, sculptoriţă, gravor şi scriitoare americană. S-a născut în Galesburg, statul Illinois, şi a locuit la Paris timp de 28 de ani. Odată cu mutarea la New York, şi-a expus lucrările la Galeria Julien Levy, înainte de a-l întâlni pe pictorul german Max Ernst, în 1942. Patru ani mai târziu se căsătorea cu Ernst (devenind a patra soţie a acestuia). Ernst a prezentat-o cercului pictorilor suprarealişti. Cea mai cunoscută lucrare a sa, “Eine kleine Nachtmusik” (o pictură sumbră, încărcată de simboluri, botezată ironic după serenada dezinvoltă a lui Mozart), a lăsat să se înţeleagă că devenise membră a grupului pentru o vreme, însă mai apoi stilul său s-a preschimbat într-unul liric şi prismatic.


În anii ‘40, când făcea parte dintre pictorii care expuneau în galeria lui Julien Levy, Dorothea Tanning a pictat sub influenţa limbajului specific reprezentării suprarealiste. La mijlocul anilor ‘50, stilul său s-a schimbat radical. Aşa cum explica artista, “pe la 1955 pânzele mele au fost literalmente spintecate… am spart gheaţa, aş putea spune”. Cea mai ilustrativă lucrare a sa este ciclul “Insomnias” din 1957, găzduit astăzi de “Moderna Museet” din Stockholm. Până la sfârşitul anilor ‘60, picturile sale erau complet abstracte, deşi întotdeauna forma feminină a fost suferată. În perioada 1969-1973, Dorothea Tanning s-a concentrat pe o serie de lucrări tridimensionale de modelaj în ţesături, cinci dintre ele făcând acum parte din colecţia permanentă a “Musée National d’Art Moderne” a Centrului Georges Pompidou din Paris.

După moartea lui Max Ernst, care a survenit în 1976, Dorothea Tanning s-a întors în S.U.A. În 1980 şi-a stabilit reşedinţa şi studioul la New York, angrenându-se într-o perioadă creativă, în care a produs picturi, desene şi colaje. Lucrările sale au fost expuse în expoziţii individuale şi în S.U.A., şi în Europa, incluzând retrospectivele din 1974 de la Centrul Naţional de Artă Contemporană din Paris, iar în 1993 la Malmö Konsthall din Suedia, ca şi cea de la Camden Art Center din Londra. În anul celei de-a 95-a aniversări, o galerie din New York a publicat o nouă monografie intitulată “Dorothea Tanning: Insomnii 1955-1965″. În anul 2000, Muzeul de Artă din Philadelphia a expus o serie de lucrări sub titulatura “Birthday and Beyond”, ocazie cu care muzeul a sărbătorit achiziţia autoportretului lui Tanning realizat în 1942 şi intitulat “Birthday”.

În ultimii ani Dorothea Tanning s-a concentrat asupra activităţii sale de scriitoare şi poetă. În 1986 şi-a publicat memoriile, şi ele intitulate “Birthday”, care au fost traduse în 4 limbi, iar în 2001 a realizat o versiune extinsă a acestor memorii, “Între vieţi: O artistă şi lumea ei” (”Between Lives: An Artist and Her World”). În 2004 i-au fost publicate poeziile şi o nuvelă. Dorothea Tanning continuă să compună poezii care apar regulat în reviste literare cum ar fi “The Yale Review”, “Poetry”, “The Paris Review” şi “The New Yorker”.

Cea de-a 100-a aniversare, pe 25 august 2010, a fost marcată cu o serie de expoziţii pe toată durata anului, găzduite de galeriile din S.U.A., Germania, Franţa şi Suedia.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Video, Pictura, Sculptura, Artisti
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2019 GaleriaDeArta.com