Galeria de Arta

arta pentru tine

  11.09.2012

De Es Schwertberger

De Es Schwertberger (născut Dieter Schwertberger în 1942, la Gresten, în Austria), cunoscut din 1972 sub titulara de De Es, este un artist, pictor şi modelator austriac. Lucrările sale au fost expuse în expoziţii din New York City, unde a locuit o vreme, şi în Elveţia.


De Es s-a născut în Austria inferioară (aparţinând Germaniei naziste), al doilea fiu al unor părinţi profesori. Tatăl a murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mama crescând amândoi băieţii. A absolvit Şcoala de Inginerie din Viena în 1962, la vârsta de 19 ani.

În prima sa decadă ca artist a fost învăţat să picteze de Ernst Fuchs, în stilul “tehnicii vechilor maeştri”, din 1963 încoace. Aceste prime lucrări au fost expuse într-o expoziţie personală din galeria profesorului Fuchs la Viena, în 1964. După această expoziţie şi-a continuat studiile şi şi-a modificat “tehnica vechilor maeştri” în scopuri personale într-o serie de lucrări pe care a intitulat-o “Ideile Adevărului” şi portofoliul “Arma dispărută”, expuse la Galeria Bernard, din Solothurn, Elveţia, în 1968. După aceasta a continuat să-şi dezvolte tehnica, expunând în Elveţia din 1968 până în 1972. În acest timp s-a întâlnit şi a expus cu H.R. Giger.

În 1973 De Es a fost asistentul lui Ernst Fuchs, la Academia de vară din Reichenau. În acest timp De Es a trecut de la Perioada de Piatră, în care lucrările sale constau în principal din obiecte şi oameni făcuţi din pietre şi roci sparte (cum ar fi faimoasa sa pictură triptic “The Joining”, expusă mai târziu în SoHo, New York City, pe toată durata anului). În această perioadă a expus în Viena şi în Europa, iar cartea “Fundamental Images” (”Imagini Fundamentale”) i-a fost publicată.

De Es s-a mutat în SoHo, New York City, în 1975, continuându-şi Perioada de Piatră. În 1979 şi-a deschis propria galerie, Studio Planet Earth, înainte de a pune capăt acestei perioade cu o serie de picturi “Portalurile timpului”. Când se afla la New York a intrat în legătură cu Alex Grey.

Perioada anilor ‘89 s-a deschis pentru De Es cu munca la vastul ciclu de picturi “Transformare”, înfăţişându-i pe “planetari” (fiinţe fictive inventate de către De Es), care au fost expuse la expoziţia “Domul Păcii” din 1980, urmată în 1983 de publicarea cărţii cu ilustrate, “Sharing the light”. Trei ani mai târziu, în 1986, De Es s-a întors în Austria, în anul în care Sphinx Verlag a publicat cartea “The Philosopher’s Stone” (”Piatra filozofului”) în Basel. Această carte conţinea imagini şi lucrări din “Imagini fundamentale”.

Perioada anilor ‘80 s-a încheiat cu primele sculpturi “planetare”, din 1987 până în 1989, şi publicarea într-un portofoliu artistic a lucrărilor expuse la “Domul Păcii”.

La începutul anilor ‘90 şi-a continuat sculpturile “planetare” cu o expoziţie în aer liber cu 40 de “planetari” pe munţii Gurten lângă Berna, în Elveţia, marcând a 800-a aniversare a primei însemnări care data existenţa oraşului. În 1993 şi-a publicat cartea “Heavy Light”, o selecţie a lucrărilor sale de-a lungul vieţii. A început lucrul şi la altă carte, “Prime Matter”, care acoperea “Perioada de piatră”, publicată în anii care au urmat.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Video, Artisti
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com