Galeria de Arta

arta pentru tine

  27.09.2011

Pavel Filonov

Pavel Nikolaievici Filonov(8 ianuarie 1883 - 3 decembrie 1941) a fost un pictor de avangardă, teoretician al artei şi poet rus. Filonov s-a născut la Moscova, iar în 1897 s-a mutat la Sankt Petersburg unde a luat lecţii de pictură. În 1908 s-a înscris la Academia de Arte de unde a fost exmatriculat în 1910. Între 1910 - 1914, a făcut parte din grupul artistic “Soyuz Molodioji” înfiinţat de Elena Guro şi Mihail Matiuşin. În 1912 a scris articolul “Canonul şi legea” în care a formulat principiile realismului analitic, sau “anti-cubismul”. Filonov suţinea că cubismul reprezintă obiectele folosind elemente ale suprafeţei lor geometrice, dar “realiştii analitici” ar trebui să reprezinte obiectele folosind elemente ale sufletului lor interior. A rămas credincios acestor principii pentru tot restul vieţii sale.


În perioada 1913 - 1915, Filonov a fost apropiat de Vladimir Miakovski, Velimir Kleibnikov şi alţi pictori futurişti. În toamna anului 1916, s-a înrolat pe frontul românesc în timpul primului război mondial. Filonov a participat activ la Revoţuia Rusă din 1917 şi a servit ca preşedinte al Comitetului revoluţionar de război al provinciei Dunai.

În 1919, a expus la Prima Expoziţie Liberă a Artiştilor de toate influenţele de la Hermitaj. În 1923, a devenit profesor la Academia de Arte din Sankt Petersburg şi membru al Institutului de Cultură. A organizat şcoli artistice ale Maeştrilor Realismului Analitici (peste 70 de artişti). Lucrările lor au influenţat suprematismul şi expresionismul.

În 1929, o expoziţie retrospectivă de mărime considerabilă conţinând lucrările lui Filonov a fost programată la Muzeul Rus, însă guvernul sovietic a interzis-o. Din 1932, Filonov a trăit de pe o zi pe alta, muritor de foame, şi totuşi a refuzat să-şi vândă lucrările colecţionarilor privaţi. Voia să-şi doneze toate lucrările Muzeului Rus pentru a pune bazele unui Muzeu al Realismului Analitic. A murit de foame pe 3 decembrie 1941, în timpul asediului Leningradului.

Majoritatea lucrărilor lui Filonov au fost salvate de sora lui care le-a depozitat în arhivele Muzeului Rus şi în cele din urmă le-a donat acestuia. Expoziţiile lui Filonov au fost interzise până în 1967 când a fost permisă expunerea lucrărilor sale la Novosibirsk. În 1988 picturile sale au fost expuse în Muzeul Rus, iar în 1989 şi 1990, a avut loc la Paris prima expoziţie internaţională sub semnătura Pavel Filonov.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Video, Pictura, Artisti
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com