Galeria de Arta

arta pentru tine

  12.06.2014

Workshop de restaurare icoane pe sticlă

În perioada 16-27 iunie 2014, Complexul Naţional Muzeal ASTRA prin Centrul ASTRA pentru Patrimoniu. Departamentul de Conservare-Restaurare, organizează prima ediţie a Workshopului de restaurare icoane pe sticlă, ce reuneşte alături de specialiştii muzeului-gazdă, invitaţi din Londra, Republica Moldova şi studenţi din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” – Sibiu. Workshopul coordonat de dr. Alina Geanina Ionescu se desfăşoară la Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Pădurea Dumbrava, nr. 16-20, Poarta III.

Workshop de restaurare icoane pe sticlă

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee
Comenteaza!

  23.05.2014

What do artists do in Rome?

Academia Română din Roma inaugurează cea de-a 12-a ediţie a evenimentului “Spazi Aperti” în ziua de 30 mai 2014, începând cu ora 19:30. Evenimentul este o platformă de schimb de experienţă şi dialog între academiile şi institutele culturale internaţionale din Roma, fiind rezultatul eforturilor artiştilor participanţi de a întruni arta contemporană multi-culturală prezentă în manieră unică la Roma. Tema de anul acesta este “What do artists do in Rome?” (”Ce fac artiştii la Roma?”).

Spazi Aperti

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

  29.04.2014

Interferenţe arhitecturale italo-române

Accademia di Romania in Roma în colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București organizează Conferința Internațională și Expoziția „Interferențe arhitecturale italo-române”. Expoziția, deschisă în perioada 5-7 mai 2014, se compune din 100 de panouri cu imagini ale celor mai importante edificii ale arhitecturii interbelice italiene și românești și este realizată de prof. dr. arhitect Sorin Vasilescu, în colaborare cu arh. Roland Adrian Kunst și arh. Matei Luca Stoian, cadre didactice la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Manifestările au loc în prezența S.E. Dana-Manuela Constantinescu, Ambasadorul României în Italia.

Interferențe arhitecturale italo-române

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Arhitectura
Comenteaza!

  4.04.2014

România la târgul de artă Kölner Liste

Institutul Cultural Român din Berlin susţine prezenţa artiştilor români la prima ediţie a târgului de artă Kölner Liste. Galeria 418 Contemporary Art, singura galerie din România care a fost selectată să participe la acest târg de artă, prezintă lucrări ale artiştilor Anca Bodea, Ştefan Radu Creţu şi Cristian Răduţă.

Evenimentul are loc în perioada 10-13 aprilie 2014, în paralel cu desfăşurarea târgului de artă Art Cologne. Kölner Liste, care a preluat formatul de succes al târgului de artă Berliner Liste, ajuns deja la a 11-a ediţie, se lansează ca un forum pentru arta contemporană tânără cu un mare potenţial de interes în rândul colecţionarilor. Acest târg de artă are un rol important în descoperirea unor artişti tineri valoroşi, oferindu-le acestora o şansă deosebită de afirmare. Kölner Liste beneficiază de un spaţiu expoziţional modern, punând la dispoziţia galeriilor participante o clădire industrială care reprezintă o locaţie ideală pentru o astfel de manifestare.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

  3.10.2013

De la artele plastice la artele vizuale

Joi, 3 octombrie 2013, de la ora 19:00, la Salonul de proiecte din Bucureşti are loc vernisajul expoziţiei “De la artele plastice la artele vizuale”, în cadrul căreia expun artiştii Matei Bejenaru şi Dumitru Oboroc. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 3 octombrie – 24 noiembrie 2013.

Salonul de proiecte i-a invitat pe artiştii Matei Bejenaru şi Dumitru Oboroc să formuleze o propunere care se materializează în expoziţia de faţă. Subiectul ales de cei doi e percutant, actual, rezonând cu incertitudinile, dilemele şi îngrijorările care traversează scena de artă contemporană din România. Cum este perceput artistul vizual în societatea contemporană? Cum este el afectat de relaţia cu diferite instituţii care acţionează normativ şi constrângător? Cum poate rezista un artist tentativelor de delegitimare cu care se confruntă în mediul social atunci când el vrea să îşi manifeste atitudinea critică?

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com