Galeria de Arta

arta pentru tine

  29.04.2014

Interferenţe arhitecturale italo-române

Accademia di Romania in Roma în colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București organizează Conferința Internațională și Expoziția „Interferențe arhitecturale italo-române”. Expoziția, deschisă în perioada 5-7 mai 2014, se compune din 100 de panouri cu imagini ale celor mai importante edificii ale arhitecturii interbelice italiene și românești și este realizată de prof. dr. arhitect Sorin Vasilescu, în colaborare cu arh. Roland Adrian Kunst și arh. Matei Luca Stoian, cadre didactice la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Manifestările au loc în prezența S.E. Dana-Manuela Constantinescu, Ambasadorul României în Italia.

Interferențe arhitecturale italo-române

În complexa atmosferă a perioadei interbelice, perioadă în care două tendinţe erau predominante în arhitectură - tendinţa avangardei permanente şi cea a întoarcerii la ordine prin clasicitate - şi prin nostalgiile clasicizante, în arhitectura românească, aceste direcţii s-au nuanţat şi printr-o redefinire a tradiţiei naţionale ce a generat o nouǎ formă a „neoromânescului”, alături de căutările unei căi noi a modernităţii, fie ea pe drumul iconoclast al avangardei sau pe cel al aspiraţiei spre o „clasicitate” care încerca să evite căderea în neoclasicism.

De un particular interes este modul în care căutările arhitecturii italiene s-au reflectat, în arhitectura noastră bântuită, ca şi cea italiană, ideea găsirii unei proprii căi de rezolvare a dilemelor dintre formele naţionale şi cele internaţionale, aşa cum se căutase, (şi uneori se reuşise), în complexa relaţie dintre art-nouveau şi neoromânesc. Unii arhitecţi s-au orientat spre raţionalismul de factură franceză, alţii s-au apropiat de cel german, propovăduit de Bauhaus, iar alţii de cel italian.

Manifestarea își propune redefinirea unor cuvinte-cheie, precum: perioadă interbelică în arhitectură română și italiană, cultură, național, futurism, raționalism, modernism, artă de stat, urmărind investigarea conexiunilor dintre patrimoniul cultural al arhitecturii moderne italiene și române. Un spectru larg de abordare a problematicii care ne permite să relevăm devenirea conceptelor de arhitectură din punct de vedere istoric, cultural și politic, precum și modul în care au avut loc aceste schimbări.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Arhitectura
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2017 GaleriaDeArta.com