Galeria de Arta

arta pentru tine

  2.07.2012

Festivalul Internaţional de Desene Animate

Asociaţia Colors organizează prima ediţie a Festivalului Internaţional de Desene Animate, care are loc la Braşov, în perioada 4-7 iulie 2012. Intrarea la festival este liberă.

Voluntarii Asociaţiei Colors au ales pentru eveniment desene animate reprezentative din ţări precum Polonia, Spania, Turcia, Cehia, Franţa, Belgia, Estonia, Letonia, Japonia, Elveţia, Rusia, Scoţia, SUA, Ungaria, Australia, Marea Britanie, Italia, Germania şi România, vizionarea desenelor făcându-se între orele 10:13 şi 15:18, la Centrul de Activităţi Colors din str. Mircea cel Bătrân nr. 4.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Cinema de arta
Comenteaza!

  13.11.2009

Cursuri de desen, pictură şi modelaj pentru adulţi

Începând cu data de 7 decembrie 2009, Galeria Basil organizează cursuri de desen, pictură şi modelaj pentru adulţi.

Toate cursurile se vor desfăşura pe Dionisie Lupu 46, Sector 1, Bucureşti şi vor avea ca pedagog pe Fabiana Dima. Data limită pentru înscriere (în limita numărului de locuri disponibile) este 23 noiembrie 2009. La prima înscriere programa este obligatorie, programă ce include o rapidă trecere prin tehnicile de bază: desen (creion, cărbune, pastel pe suport de hârtie), pictură (acril/hârtie, ulei/pânză), modelaj (lut). Pentru începători, programa se trimite la cerere pe e-mail. Pe durata celor 12 şedinţe, fiecare cursant reînscris poate aprofunda una sau mai multe tehnici deja parcurse la prima înscriere. Costul cursului nu include şi materialele de lucru, fiecare cursant achiziţionându-şi-le în funcţie de tehnica sau tehnicile pe care doreşte să le aprofundeze.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Lectii, Stiri
2 comentarii

  23.04.2009

Premiul Henkel pentru Artă 2009

Henkel Central Eastern Europe (Henkel CEE) anunţă lansarea celei de-a opta ediţii a Premiului Henkel pentru Artă, competiţie dedicată artiştilor din Europa Centrală şi de Est şi din Asia Centrală. Anul acesta, premiul se acordă pentru excelență artistică în mai multe domenii simultan: pictură, desen, fotografie, video și instalație. Adresându-se artiştilor din 31 de ţări, marele premiu, în valoare de 7000 Euro, urmăreşte îmbunătăţirea modului de percepere a particularităţilor culturale ale regiunii, contribuind la procesul integrării europene. Câştigătorul va fi ales de un juriu internaţional renumit. Pe lângă premiu, anul acesta, pentru prima oară, câștigătorul va fi invitat să își expună lucrările în cadrul unei expoziții individuale organizate la Museum der Modernen Kunst Stiftung Ludwig (MUMOK) din Viena, unul din partenerii proiectului, alături de KulturKontakt Austria.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Concursuri
Comenteaza!

  25.03.2009

Un român a câştigat un premiu în competiţia Living Together

Un român se număra printre cei şapte premianţi ai competiţiei internaţionale de fotografie Living Together, lansată de British Council anul trecut. Competiţia, care a avut ca temă “Dialogul intercultural”, s-a desfăşurat în 19 ţări, în perioada septembrie 2008 - martie 2009. Premiile au fost împărţite pe trei categorii - Cea mai bună fotografie, Cea mai bună fotografie pe grupe de vârstă şi Cea mai bună fotografie per subtemă, reprezentantul român Bogdan Croitoru fiind câştigătorul categoriei Cea mai bună fotografie pe grupa de vârstă 25-35 de ani. Cei şapte câştigători au primit aparate de fotografiat, iar fotografiile premiate au fost incluse într-o expoziţie care se desfăşoară la Londra, la sediul British Council.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Concursuri
Comenteaza!

  13.01.2009

Close to Home

Expoziţia “Close to Home” a ajuns la Bucureşti pe 9 ianuarie 2009 şi a fost inaugurată la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Galeria Etaj ¾, în prezenţa excelenţei sale Ambasadorul Marii Britanii, Robin Barnett, a directorului adjunct al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, Mihaela Ionescu, a directorului general British Council România, Liliana Biglou, precum şi a reprezentanţilor unor instituţii culturale, de stat şi ambasade ale ţărilor precum Turcia, Cipru, Armenia, Bosnia şi Herţegovina.

Liliana Biglou la vernisaj

Liliana Biglou la vernisaj


Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Muzee, Expozitii
2 comentarii

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com