Galeria de Arta

arta pentru tine

  25.03.2009

Un român a câştigat un premiu în competiţia Living Together

Un român se număra printre cei şapte premianţi ai competiţiei internaţionale de fotografie Living Together, lansată de British Council anul trecut. Competiţia, care a avut ca temă “Dialogul intercultural”, s-a desfăşurat în 19 ţări, în perioada septembrie 2008 - martie 2009. Premiile au fost împărţite pe trei categorii - Cea mai bună fotografie, Cea mai bună fotografie pe grupe de vârstă şi Cea mai bună fotografie per subtemă, reprezentantul român Bogdan Croitoru fiind câştigătorul categoriei Cea mai bună fotografie pe grupa de vârstă 25-35 de ani. Cei şapte câştigători au primit aparate de fotografiat, iar fotografiile premiate au fost incluse într-o expoziţie care se desfăşoară la Londra, la sediul British Council.

Fotografia lui Bogdan Croitoru reprezintă portretul unei familii nomade de căldărari. “Imaginea prezintă un tânăr care se îmbracă pentru a ieşi în oraş, în timp ce mama sa pregăteşte calul într-un cort amplasat la marginea satului Belciugatele, la 40 km de Bucureşti. Visul tânărului este să aibă un loc de muncă modern şi să câştige mulţi bani”, spune Bogdan Croitoru despre fotografia pe care a realizat-o.

1200 de pasionaţi de fotografie au înscris în competiţia Living Together aproximativ 1700 de fotografii, participanţii fiind persoane cu vârsta cuprinsă între 13 şi 35 ani, rezidenţi în Albania, Armenia, Austria, Azerbaijan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Georgia, Grecia, Israel, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Turcia şi Marea Britanie. România a fost ţara cu cel mai mare număr de participanţi, 232 de români din toate colţurile ţării fiind interesaţi de acest proiect internaţional.

Participanţii au putut intra în competiţie cu trei fotografii care să transmită ce reprezintă migraţia pentru ei, răspunzând la următoarele trei subteme: “Feţe noi, locuri noi”, “Sentimentul de acasă” şi “Migraţia - un nou fenomen?”. Scopul competiţiei Living Together a fost de a încuraja dezvoltarea unui dialog creativ vizual despre impactul fenomenului migraţionist asupra societăţii şi participarea comunităţilor de minorităţi la viaţa publică.

“Schimbul de imagini documentare înseamnă un schimb de bucăţi din cultura fiecărei ţări. Să fac parte din proiectul Living Together m-a ajutat prin faptul că am văzut cum abordează oameni din culturi diferite tema dialogului intercultural”, adaugă Bogdan Croitoru.

Competiţia face parte din proiectul regional Living Together, dezvoltat de British Council, care îşi propune să promoveze dialogul şi comuniunea socială, precum şi participarea activă a populaţiei la problemele cu care se confruntă societatea. Proiectul se desfăşoară în peste 15 ţări, sub auspiciile Consiliului Europei, dedicat Anului European al Dialogului Intercultural 2008. Conceptul de living together (a convieţui) este o caracteristică a Europei de astăzi, în care multe dintre societăţi au cunoscut transformări semnificative datorită fenomenului migraţionist.
Proiectul Living Together subliniază impactul noilor comunităţi de emigranţi atât asupra societăţilor în care acestea se stabilesc, cât şi asupra societăţilor din care emigrează. De asemenea, proiectul pune accent pe vizibilitatea şi participarea minorităţilor la viaţa publică.

Fotografiile câştigătoare şi alte detalii despe competiţia Living Together pot fi găsite pe site-ul
http://livingtogether-competition.britishcouncil.org.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Concursuri
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com