Galeria de Arta

arta pentru tine

  12.06.2014

Workshop de restaurare icoane pe sticlă

În perioada 16-27 iunie 2014, Complexul Naţional Muzeal ASTRA prin Centrul ASTRA pentru Patrimoniu. Departamentul de Conservare-Restaurare, organizează prima ediţie a Workshopului de restaurare icoane pe sticlă, ce reuneşte alături de specialiştii muzeului-gazdă, invitaţi din Londra, Republica Moldova şi studenţi din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” – Sibiu. Workshopul coordonat de dr. Alina Geanina Ionescu se desfăşoară la Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Pădurea Dumbrava, nr. 16-20, Poarta III.

Workshop de restaurare icoane pe sticlă

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee
Comenteaza!

  4.06.2014

SenzArt

Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Asociația Amicii MNAC și Fundația Orange România prezintă “SenzArt”, o expoziție de instalații multimedia interactive: MEM-NON, Martin-Emilian Balint; SIMTE PULSAȚIA!, Cătălin Crețu; POESIA DOMESTICA, Matthias Neumann în colaborare cu Cristina David; FluO, Paul Popescu. Proiectul “SenzArt”, inițiat de Fundația Orange România, este dedicat persoanelor cu dizabilități de văz și auz şi doreşte să familiarizeze publicul larg cu posibilităţile artei contemporane de a comunica şi înlesni comunicarea mesajelor sale, la diferite niveluri de percepţie şi prin intermediul unui vocabular senzorial variat.

MEM-NON

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  27.05.2014

Jucării din lut

Joi, 29 mai 2014, de la ora 16:00, la Muzeul Național al Țăranului Român din Bucureşti (Șoseaua Kiseleff, nr. 3) are loc vernisajul expoziţiei “Jucării din lut”, în ajunul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului. Pentru prima dată, în expunerea permanentă a unui muzeu din România, copiii se vor bucura de o sală doar a lor, cu jucării din lut făcute în satul tradițional.

Jucării din lut

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  22.04.2014

Nabis

Nabis (”profeţi” în limba ebraică) este o grupare de artişti influenţaţi de inovaţiile cu care Gaugain revoluţionase pictura şi care aderă la formulele artei simboliste pe care le promovează în opera lor. Principalii promotori sunt Serusier, Vuillard, Bonard, Denis, Bernard, Ranson, Roussel, Vallotton, sculptorul Maillol. Ei preconizează (în plan organizatoric) crearea unei confrerii, se cred iniţiaţi şi pun accent pe spiritualizarea actului creator, respingând, bineînţeles, tot ce amintea de senzualitatea impresionistă şi de proza realismului. Din punct de vedere plastic, merg spre valori decorative, renunţând la redarea volumelor în favoarea cloisonism-ului şi a unui sintetism cu bătaie lungă spre alte curente, ce se vor ivi ulterior. Unele afinităţi cu prerafaeliţii englezi nu pot fi ignorate sub aspect ideologic, aşa cum nu poate fi negată o legătură cu pictura lui Gustave Moreau. Prima expoziţie a grupului a avut loc în 1889, la Cafe Volpini, prilej cu care au şi primit numele ce le-a fost dat de poetul Cazalis.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  15.04.2014

Poveştile văzute de Virginia Frances Sterrett

Virginia Frances Sterrett (1900-1931), artistă şi ilustratoare americană, a primit prima sa comandă la vârsta de 19 ani (la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu tuberculoză) din partea editurii “The Penn Publishing Company” pentru a ilustra “Vechi basme franceze” (1920) - o colecţie de lucrări din secolul al XIX-lea care aparţinea autoarei franceze Contesa de Ségur (Sophie Fedorovna Rostopchine).

Continuare…

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Artisti
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com