Nabis
Nabis (”profeţi” în limba ebraică) este o grupare de artişti influenţaţi de inovaţiile cu care Gaugain revoluţionase pictura şi care aderă la formulele artei simboliste pe care le promovează în opera lor. Principalii promotori sunt Serusier, Vuillard, Bonard, Denis, Bernard, Ranson, Roussel, Vallotton, sculptorul Maillol. Ei preconizează (în plan organizatoric) crearea unei confrerii, se cred iniţiaţi şi pun accent pe spiritualizarea actului creator, respingând, bineînţeles, tot ce amintea de senzualitatea impresionistă şi de proza realismului. Din punct de vedere plastic, merg spre valori decorative, renunţând la redarea volumelor în favoarea cloisonism-ului şi a unui sintetism cu bătaie lungă spre alte curente, ce se vor ivi ulterior. Unele afinităţi cu prerafaeliţii englezi nu pot fi ignorate sub aspect ideologic, aşa cum nu poate fi negată o legătură cu pictura lui Gustave Moreau. Prima expoziţie a grupului a avut loc în 1889, la Cafe Volpini, prilej cu care au şi primit numele ce le-a fost dat de poetul Cazalis.