Galeria de Arta

arta pentru tine

  6.06.2014

orfism

Orfism este denumirea unui curent din arta modernă, care se înrudeşte îndeaproape cu cubismul, preconizând ca şi acesta descompunerea formei în elemente geometrice, reasamblate mai mult sau mai puţin arbitrar. Spre deosebire de cubişti, promotorii orfismului - Robert Delaunay şi Sonia Delaunay-Terk - adoptă un regim cromatic mai bogat, mai suplu, investind culorile, ca şi acordurile dintre ele, cu funcţii specifice sunetelor, tabloul constituindu-se, în viziunea orfiştilor, ca un echivalent al compoziţiei muzicale. Unii dintre adepţii acestui curent au folosit, pentru a-l desemna, termenii simultaneism şi sincronism. Cel care a folosit pentru prima oară termenul de orfism a fost Apollinaire, în 1913, Delaunay însuşi folosind pentru a-şi desemna metoda sintagma “pictură pură”. Printre cei care au practicat în variante proprii şi în unităţi de timp variabile orfismul pot fi menţionaţi Chagall, Van Dongen, Picabia, Leger, Morgan Russell ş.a.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  22.04.2014

Nabis

Nabis (”profeţi” în limba ebraică) este o grupare de artişti influenţaţi de inovaţiile cu care Gaugain revoluţionase pictura şi care aderă la formulele artei simboliste pe care le promovează în opera lor. Principalii promotori sunt Serusier, Vuillard, Bonard, Denis, Bernard, Ranson, Roussel, Vallotton, sculptorul Maillol. Ei preconizează (în plan organizatoric) crearea unei confrerii, se cred iniţiaţi şi pun accent pe spiritualizarea actului creator, respingând, bineînţeles, tot ce amintea de senzualitatea impresionistă şi de proza realismului. Din punct de vedere plastic, merg spre valori decorative, renunţând la redarea volumelor în favoarea cloisonism-ului şi a unui sintetism cu bătaie lungă spre alte curente, ce se vor ivi ulterior. Unele afinităţi cu prerafaeliţii englezi nu pot fi ignorate sub aspect ideologic, aşa cum nu poate fi negată o legătură cu pictura lui Gustave Moreau. Prima expoziţie a grupului a avut loc în 1889, la Cafe Volpini, prilej cu care au şi primit numele ce le-a fost dat de poetul Cazalis.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  12.03.2014

Şcoala Kano

Şcoala Kano este denumirea dată activităţii renumitei familii de artişti Kano, care au dat linia picturii japoneze din secolul al XVI-lea şi până la sfârşitul secolului al XVII-lea. Aşa-zisul stil Kano marchează emanciparea picturii din Japonia sub influenţa inhibantă a cele chinezeşti. Cele mai diverse forme de manifestare ale artei picturii etalează în această perioadă un număr mereu crescând de scene de gen care mărturisesc un dezvoltat simţ al decorativului. Întemeietorul şcolii este Kano Masonobu (1435-1530), contemporan cu marele pictor Sesshu. Faima ei este consolidată şi sporită de K. Motonobu (1467-1559), care realizează ciclul “49 de peisaje cu flori şi păsări pentru decorarea unui templu din Kyoto”. Nepotul acestuia, K. Eitoku (1543-1590), este iniţiatorul unui curent “modern” în arta japoneză, promovând un decorativism de mare efect.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  28.02.2014

Stele de aur ale scenei si ecranului

La un deceniu de la înființare, Romfilatelia este onorată să prezinte emisiunea de mărci poștale “Stele de aur ale scenei si ecranului”, un proiect drag, dedicat promovării valorilor cultural-artistice românești care au reușit și reușesc să ne insufle dragostea pentru teatru și film. Începând cu ziua de sâmbătă, 1 martie 2014, emisiunea de mărci poștale poate fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Stele de aur ale scenei si ecranului

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Filatelie
Comenteaza!

  21.01.2014

Metamorfoze ale Japoniei postbelice

Ambasada Japoniei şi Japan Foundation, împreună cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj şi Fundaţia ArtAct, anunţă deschiderea expoziţiei de fotografie „Metamorfoze ale Japoniei postbelice”. Evenimentul are loc joi, 23 ianuarie 2014, de la ora 18:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Piaţa Unirii nr. 30). Expoziţia a fost itinerată în mai multe ţări ale lumii, urmând ca în România să fie deschisă la Muzeul de Artă Cluj-Napoca în perioada 23 ianuarie - 23 februarie 2014.

Fotografie de Kikuji Kawada


Continuare…

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com