Galeria de Arta

arta pentru tine

  22.04.2014

Nabis

Nabis (”profeţi” în limba ebraică) este o grupare de artişti influenţaţi de inovaţiile cu care Gaugain revoluţionase pictura şi care aderă la formulele artei simboliste pe care le promovează în opera lor. Principalii promotori sunt Serusier, Vuillard, Bonard, Denis, Bernard, Ranson, Roussel, Vallotton, sculptorul Maillol. Ei preconizează (în plan organizatoric) crearea unei confrerii, se cred iniţiaţi şi pun accent pe spiritualizarea actului creator, respingând, bineînţeles, tot ce amintea de senzualitatea impresionistă şi de proza realismului. Din punct de vedere plastic, merg spre valori decorative, renunţând la redarea volumelor în favoarea cloisonism-ului şi a unui sintetism cu bătaie lungă spre alte curente, ce se vor ivi ulterior. Unele afinităţi cu prerafaeliţii englezi nu pot fi ignorate sub aspect ideologic, aşa cum nu poate fi negată o legătură cu pictura lui Gustave Moreau. Prima expoziţie a grupului a avut loc în 1889, la Cafe Volpini, prilej cu care au şi primit numele ce le-a fost dat de poetul Cazalis.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  28.11.2013

România - Intelligence Strategic

La aproape un deceniu de la înființare, Romfilatelia marchează Oficiul pentru Informații Integrate, constituit ca rezultat al preocupării de reformare a sistemului securității naționale și introduce în circulație emisiunea de mărci poștale dedicată acestui organism, intitulată “România – Intelligence Strategic”. Începând cu ziua de vineri, 29 noiembrie 2013, emisiunea de mărci poștale poate fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

România – Intelligence Strategic

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Filatelie
Comenteaza!

  30.09.2013

Ignorant Transparencies

Expoziţie semnată de Bjarne Melgaard, deschisă în perioada 15 septembrie - 26 octombrie 2013 la galeria Gavin Brown’s Enterprise din New York City

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Video, Expozitii
Comenteaza!

  14.06.2013

În linişte

În perioada 15 iunie - 25 iulie 2013, Adrian Câtu revine la Cărtureşti Cluj cu o nouă expoziţie foto. “În linişte”, un grupaj de 15 imagini realizate în Burkina Faso, propune privitorului o altă Africa decât aceea pe care nenumarate fotoreportaje ne-au imprimat-o pe retină şi în conştiinţă - una a linistii şi normalităţii, a vieţii de zi cu zi, a spaţiilor intime şi a gesturilor mici. Vernisajul are loc sâmbăta, 15 iunie 2013, de la ora 18:00, alături de Adrian Câtu şi de Dorel Găină.

În linişte

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Fotografie, Expozitii
Comenteaza!

  28.05.2013

Participarea României la Bienala de la Veneţia 2013

Ca urmare a Concursului Naţional pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 55-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia, organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român, România va prezenta proiectele “O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneţia” şi “Centru de reflecţie pentru istorii suspendate. O încercare”.

Cele două expoziţii se deschid pe 29 mai 2013, de la ora 16:30 la Pavilionul României din Giardini della Biennale, respectiv de la ora 19:00 în Noua Galerie a Institutului pentru Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com