Galeria de Arta

arta pentru tine

  7.06.2013

Lucian Bernhard - publicitate şi design la începutul secolului XX

În perioada 7 iunie – 29 septembrie 2013, Muzeul Naţional de Artă al României prezintă expoziţia “Lucian Bernhard - publicitate şi design la începutul secolului XX”, deschisă în corpul Ştirbei (intrarea din strada Ştirbei Vodă nr. 1-3). Expoziţia monografică dedicată graficianului Lucian Bernhard (Cannstatt, 1883 - New York, 1972) – cel care a influenţat decisiv, la începutul secolului XX, evoluţia limbajului vizual al publicităţii moderne - cuprinde 218 lucrări din creaţia artistului: afişe, plăci emailate, afişete, timbre pentru reclamă, obiecte promoţionale, ambalaje, fonturi, design de carte şi revistă etc.

Lucian Bernhard - publicitate şi design la începutul secolului XX

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  25.11.2011

Seară de film marca Andrei Dobrescu

Marţi, 29 noiembrie 2011, de la ora 18:00, la Institutul Cultural Român din Bucureşti (Aleea Alexandru 38) are loc o seară de film dedicată tânărului regizor Andrei Dobrescu. Vor fi proiectate scurtmetrajele: “Pay per View” (2007), “Ziua 32″ (2008), “Un pahar de vin în plus” (2009), “Lost Springs 2″ (2010) şi documentarul “TEG” (2008). Vor lua cuvântul regizorul Andrei Dobrescu și criticul de film Mihai Fulger. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

Andrei Dan Dobrescu a absolvit Facultatea de Comunicare și Relaţii Publice „David Ogilvy“ din București (2005) și Universitatea Națională de Arta Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale“ – Facultatea Regie de Film și Televiziune (2010). A lucrat ca asistent de regie cu Alexandru Iordachescu la filmele “Copilăria lui Icar” și la “Nuntă mută” (regia: Horațiu Mălăele). Din 2009 este redactor al revistei FILM MENU.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Cinema de arta
Comenteaza!

  11.01.2011

O furtună în peisajul picturii

Giorgione (1477-1510) apare în pictura veneţiană, aşa cum se spune, ca un fulger din senin şi zgâlţâie imediat quattrocento-ul din apele liniştite pe care naviga până atunci calm, sub timona marelui Bellini. Furtuna stârnită de Giorgione nu a devenit doar focarul exclusiv al cinquecento-ului, ea a deschis perspective uriaşe tuturor curentelor şi epocilor. Despre viaţa artistului nu se ştie mai nimic şi doar şapte sau opt picturi îi pot fi atribuite cu exactitate. Însă el e cel care a eliberat culoarea din chingile desenului, dezvoltând un colorit unic, cu tonuri catifelate şi o uşoară înceţoşare. Giorgione s-a specializat în scene poetice de mici dimensiuni, create special pentru un cerc exclusivist de protectori rafinaţi din Veneţia. Picturile sale îşi transmit mesajul aproape în totalitate prin intermediul coloritului. Contururile sunt mai puţin importante, desenul se retrage în spatele jocului de modulaţii coloristice. Peisajul joacă un dublu rol, fiind atât purtător al semnificaţiei, cât şi revelator al atmosferei. Lumile create de Giorgione au o notă sensibilă, melancolică şi visătoare. Se presupune că Giorgione s-a inspirat din surse literare şi că a dorit ca lucrările sale să fascineze prin multiplicitatea semnificaţiilor.

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Video, Pictura
Comenteaza!

  16.08.2010

Arta ne prezintă!

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, prezintă în perioada 19 august – 10 octombrie 2010 în cadrul proiectului „Arta ne prezintă!” tandemul expoziţional
- „Vedute clujene” – Clujul în lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca şi
- „Peisaj şi figură” în pictura maghiară din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

Harsia

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

  4.05.2010

TimiShort este gata de start

Pe 5 mai 2010 începe cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Film TimiShort, care se va desfăşura până pe 9 mai 2010. Evenimentul de la Timişoara îşi propune în fiecare an să descopere noi autori de cinema (români şi străini), să prezinte publicului filme importante recente (scurtmetraje şi lungmetraje) şi să creeze un nou pol de interes cinematografic, reprezentativ pentru zona de vest a ţării, într-un mare centru cultural şi universitar.

Ca şi anul trecut, competiţia oficială a TimiShort cuprinde 16 scurtmetraje internaţionale (de ficţiune şi documentare), dintre care patru semnate de regizori români. Filmele vor fi evaluate de un juriu de profesionişti, din care fac parte anul acesta regizorul suedez Jöns Jönsson
(câştigătorul de anul trecut al Trofeului TimiShort), precum şi reprezentanţi ai unor importante festivaluri de film internaţionale: Bernard Payen („Semaine de la Critique” / Cannes), Maike Höhne („Berlinale Shorts” / Berlin), Anne Delseth (Fribourg, Elveţia) şi Andrei Gorzo (NexT Bucureşti).

Continuare…

Publicat de Alexandru Uvra
in categoriile Stiri, Cinema de arta
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com