O furtună în peisajul picturii
Giorgione (1477-1510) apare în pictura veneţiană, aşa cum se spune, ca un fulger din senin şi zgâlţâie imediat quattrocento-ul din apele liniştite pe care naviga până atunci calm, sub timona marelui Bellini. Furtuna stârnită de Giorgione nu a devenit doar focarul exclusiv al cinquecento-ului, ea a deschis perspective uriaşe tuturor curentelor şi epocilor. Despre viaţa artistului nu se ştie mai nimic şi doar şapte sau opt picturi îi pot fi atribuite cu exactitate. Însă el e cel care a eliberat culoarea din chingile desenului, dezvoltând un colorit unic, cu tonuri catifelate şi o uşoară înceţoşare. Giorgione s-a specializat în scene poetice de mici dimensiuni, create special pentru un cerc exclusivist de protectori rafinaţi din Veneţia. Picturile sale îşi transmit mesajul aproape în totalitate prin intermediul coloritului. Contururile sunt mai puţin importante, desenul se retrage în spatele jocului de modulaţii coloristice. Peisajul joacă un dublu rol, fiind atât purtător al semnificaţiei, cât şi revelator al atmosferei. Lumile create de Giorgione au o notă sensibilă, melancolică şi visătoare. Se presupune că Giorgione s-a inspirat din surse literare şi că a dorit ca lucrările sale să fascineze prin multiplicitatea semnificaţiilor.
