Galeria de Arta

arta pentru tine

  13.09.2007

Picturi de Romeo Niram, dedicate lui Mircea Eliade

Galeria Municipală a Primăriei din Porto, Portugalia, organizează expoziţia de pictură intitulată “Jurnal Portughez: Eliade (eseu)”, a pictorului Romeo Niram. Expoziţia va fi deschisă între 15 şi 30 septembrie 2007.

Romeo Niram va prezenta prima serie de picturi din ciclul dedicat lui Mircea Eliade, unde inspiraţia de bază a artistului este “Jurnalul Portughez” al lui Eliade, pictorul pregătind mai multe cicluri de picturi despre Mircea Eliade.

Expoziţia din Porto introduce şi un concept nou, de eseu pictural. Aşa cum explica Dan Caragea, critic de artă, în catalogul expoziţiei, “eseurile lui Romeo Niram sunt cicluri, succesiuni, cu reveniri şi rescrieri, o eternă întoarcere la anumite montaje spaţiale emblematice, eutopice, unde eroul său a păşit întâia dată”.

Eroul miturilor lui Niram este întotdeauna Marele Român, călător sau exilat, pe care artistul îl întâlneşte în peisaje străine şi, totuşi, familiare. Deocamdată, în cea mai occidentală capitală a Europei. Aşa se face că trei din cunoscutele pieţe ale Lisabonei se reîntorc, în această expoziţie, într-o viziune nouă. Eroul este, de această dată Mircea Eliade, în anii petrecuţi în Portugalia (1941-1945).

Expoziţia dedicată lui Eliade vine după succesul avut de expoziţia “Braâcuşi: E=mc2“, prezentată de Romeo Niram la Institutul Cultural Român din Lisabona.

Lucrările lui Romeo Niram au fost prezentate în Portugalia la cele mai importante instituţii culturale şi galerii portugheze, pictorul român fiind reprezentat de Mişcarea de Artă Contemporană din Lisabona, care în luna iulie a acestui an i-a decernat lui Romeo Niram Trofeul MAC PRESA, pentru revista “Niram Art”, fundată de el la Madrid, care s-a impus în spaţiul iberic, în domeniul artelor plastice.

Adresa expoziţiei “Jurnal Portughez: Eliade (eseu)” este BPMP, Rua D. Joao IV, Porto. Vernisajul va avea loc pe 15 septembrie 2007, orele 17:00.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com