Expoziţie dedicată lui Brâncuşi la Madrid
Institutul Cultural Român din Madrid organizează o expoziţie a pictorului român Romeo Niram, dedicată genialului sculptor Constantin Brâncuşi şi intitulată “Brâncuşi: E=mc2“. Expoziţia va fi deschisă între 16 noiembrie şi 12 decembrie 2007, la sediul din c/ Marques de Urquijo, 47, 1o-dcha., 28008 Madrid.
Cu prilejul vernisajului din 16 noiembrie, ora 19:30, vor avea loc două prezentări ilustrative:
- Prof. Dr. María Begoña Fernández Cabaleiro va interveni cu o prelegere despre arta contemporană, intitulată “Pictură şi Sculptură: Spaţiu şi Volum”. María Begoña Fernández Cabaleiro este Doctor în Istoria Artei, cu specializarea în Artă şi Gândire Contemporană, precum şi critic de artă, membră a Asociaţiei Criticilor de Artă din Spania (AECA), autoarea a numeroase studii publicate în revistele de specialitate din Spania, şi membră a Comitetului Spaniol de Istorie a Artei (CEHA).
- Horia Barna, directorul Institutului Cultural Român din Madrid va face o prezentare însoţită de proiecţii semnificative, intitulată “Cosmogonia lui Brâncuşi”.
Acesta este primul din cele patru evenimente culturale organizate lunar de Institutul Cultural Român din Madrid pentru omagierea marilor personalităţi româneşti Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Eugen Ionesco şi Emil Cioran, care vor cuprinde expoziţii de pictură de Romeo Niram, vernisajele fiind completate de conferinţe şi prezentări dedicate marilor creatori.
Romeo Niram s-a născut în 1974 şi a studiat pictura la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. A avut expoziţii personale în România, Turcia, Germania, Portugalia şi Spania. Dintre opere ale sale mai importante le menţionăm pe cele din seria “Eseu despre Luciditate” (2006) şi din ciclul “Brâncuşi: E=mc2” (2007).
Acest din urma ciclu reprezintă o apropiere îndrăzneaţă între Constantin Brâncuşi şi Albert Einstein, facută de Romeo Niram pe pânzele sale ce vor fi expuse la Institutul Cultural Român din Madrid.
În eseul “Lecţia lui Einstein”, criticul de artă Dan Caragea explică:
“Chiar daca ecuaţia E=mc2, comportă o anume asimetrie, ideea transformării masei în energie şi a energiei în masă ― conceptul masă-energie ― este fundamentală în mai multe din tablourile lui Niram ce vor fi prezentate în expoziţia de la Institutul Cultural Român din Madrid (noiembrie-decembrie 2007). Mai mult, aş zice că pentru artist, aceasta este însăşi Legea Universului.
O găsim în Brâncuşi: E=mc2, I, adnotată pe masa de lucru, deasupra lui Narcis în insolitul coatelier (combinaţie între atelierul lui Brâncuşi din Impasse Ronsin nr. 8 şi cel al pictorului), pe Poarta Sărutului (”dezbrăcată” însă de motive, cu excepţia acelui “ou” al fuziunii, şi fierăstruită în genul Coloanei, metaforă, la Niram, a spaţiu-timpului), o regăsim în Geniu, o bănuim prezentă în “viitorul” număr al revistei «Niram Art» sau criptată pe portalul-covor din Brâncuşi: E=mc2, II, o citim limpede, dublată, pe suportul ovoidului din Începutului Lumii, o privim, proclamată, în Cosmos, Die Gottesformel şi Hologramă, o simţim în “radiaţiile” prezente în toate aceste tablouri şi, mai ales, în clepsidrele Coloanei niramine, “vecină” mereu luminii… Ea este Ecuaţia!
Să trecem acum la celălalt concept fundamental, cel al spaţiu-timpului. Lumea, Universul, este cvadridimensională, după cum arătase Minkowski, şi, în această Lume, Einstein aduce în discuţie egalitatea dintre masa inerţială şi cea gravitaţională. Sistemele de coordonate la care ne-am putea raporta devin acum gaussiene (adică curbe), prin urmare: «Toate sistemele gaussiene sunt în esenţă echivalente pentru formularea legilor generale ale naturii». Acesta este principiul relativităţii generale. Într-un astfel de cadru referenţial, corpul de referinţă (sistemele de coordonate) se deformează, devenind o «moluscă de referinţă», după însăşi expresia autorului. Abia acum ne cutremurăm la ideea spaţiului sferic tridimensional (descoperit de B. Riemann) şi ne dăm seama că presimţim forma acestui “paradox”: un spaţiu de volum finit, dar care nu are limite (ca un tub). În teoria relativităţii generalizate însă, proprietăţile geometrice ale spaţiului nu mai sunt independente, ci condiţionate de materie. Or, dacă distribuţia materiei în Univers e uniformă (ignorând concentrările locale), spaţiul ar trebui să fie sferic (cvasieliptic), ne spune Einstein. Cum distribuţia nu este local uniformă, atunci, local, spaţiul real va fi cvasi-sferic. Aşa se termină cărţulia.
Fără prea mult ocol (şi fără asprimea necesară fizicii), am putea spune că această imagine a Universului einsteinian este echivalată de Romeo Niram cu ovoidul brâncuşian, prezent, cu variaţii sau succedanee, în majoritatea tablourilor expoziţiei sale. Mai mult, am putea confirma-o prin teoria cosmogonică a belgianului Lemaître (a «atomul primordial»), prin cea a ruso-americanului Gamow (big-bang-ul) ş.a.m.d. Sursologia a fost, aşadar, inversată abil de pictor.
Astfel, prin sinteza miturilor, a ştiinţelor milenare şi a celor mai apropiate de noi, prin fulguranta sa intuiţie artistică, Brâncuşi “ridică” străvechea geometrie (păstrată pe covoarele ţărăneşti, de pildă) la puritatea geometriei riemanniene, “descoperind”, avant la datte, întâia formă a Universului (Începutul Lumii e din 1916, dar e presimţit formal mult mai devreme). Iată cum, pentru Niram, ovoidul, Oul, devine chintesenţa formală a micro şi macrocosmosului.
Căci dacă timpul îşi păstrează infinitatea, ne spune Einstein, spaţiul tinde să se închidă, deşi nu are limite. Astfel, ecuaţiile sale admit o structură metrică în care spaţiul e hipersferic, pozitiv, închis, în timp ce timpul rămâne deschis, neafectând curbura spaţiului. În Universul lui Einstein, materia se află, la scară colosală, statistic, în repaos. Cosmogonia lui Brâncuşi nu pare să o dezmintă.
Brâncuşi «a reuşit să facă posibilă desfiinţarea contradicţiei ce părea insolubilă, dintre extindere spaţială şi gândire» (V. G. Paleolog). Or, demonstrează plastic Niram, aceasta este şi tulburătoarea lecţie a fizicii lui Einstein.”
Pe lângă activitatea artistică, Romeo Niram este implicat în mai multe proiecte culturale de promovare a valorilor româneşti şi de crearea de legături artistice şi culturale între România, Israel, Spania şi Portugalia. Este fundatorul a trei publicaţii de cultura românească, printre care revista de arte frumoase “Niram Art”, care a primit Premiul Mişcării de Artă Contemporană din Portugalia pentru cea mai buna publicaţie de artă, în iulie 2007.