O istorie în cretă. Complexul rupestru de la Murfatlar-Basarabi
Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, având drept parteneri Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Columbia University din New York City şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare de Optoelectronică, anunţă deschiderea în data de 18 decembrie 2007 a unei noi expoziţii temporare cu tema “O istorie în cretă. Complexul rupestru de la Murfatlar-Basarabi”. Vernisajul expoziţiei va avea loc la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, în data de 18 decembrie 2007, la ora 14:00, în corpul Stavropoleos, la etajul 2, sala 35.
Expoziţia îşi propune să readucă în atenţia publicului, dar şi a specialiştilor, istoria recentă a acestui monument arheologic unic. Prezentând pentru prima oară o bună parte din rezultatul combinat al unei serii de proiecte derulate în legătură cu acest sit, expoziţia urmăreşte totodată să creeze premisele pentru dezvoltarea unor iniţiative viitoare pentru cercetarea, protejarea şi punerea lui în valoare.
Situl arheologic Murfatlar-Basarabi se află pe malul drept a ceea ce a fost Valea Carasu, acum Canalul Dunăre - Marea Neagră, fiind descoperit în după amiaza zilei de 11 iunie 1957, în urma unor lucrări de extindere prin împuşcare a zonelor de exploatare a cretei în cariera modernă. Curând după aceea, Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa au demarat săpături arheologice pentru degajarea complexului, colectivul şantierului incluzând şi specialişti ai Institutului Naţional al Monumentelor Istorice. Cercetările au dus la identificarea unui ansamblu de monumente din secolul al X-lea, conţinând exploatări de carieră, bisericuţe, chilii, locuinţe şi morminte, toate săpate în cretă.
Murfatlar-Basarabi nu este singurul sit monastic rupestru din Dobrogea, dar este în mod cert unul dintre cele mai reprezentative. Datorită scrierilor bisericeşti este cunoscut modul în care s-a dezvoltat acest fenomen comun în toată lumea mediteraneană, din Palestina până în Spania sau din Egipt până în Crimeea. Preoţii sau călugării aflaţi în pelerinaj la locurile sfinte din Palestina, se întorceau - în ţinuturile lor - cu imaginea marilor colonii monastice din Levant şi căutau să recreeze, în măsura în care condiţiile politice sau relieful le permiteau, ceea ce văzuseră în călătoriile lor.
Prin caracteristicile arhitectonice, prin varietatea decoraţiei incizate, extrem de abundente din cauza naturii rocii în care au fost cioplite monumentele, prin prezenţa a numeroase inscripţii, ale căror conţinut şi interpretare continuă să suscite controverse, monumentul s-a constituit într-un exemplu aparte de descoperire, cu probleme particulare de investigare, înregistrare, interpretare, conservare şi punere în valoare. Deşi cercetat în principal la jumătatea secolului trecut, monumentul a provocat, în special după 1990, interesul unui mare număr de proiecte ştiinţifice, contribuind la cunoaşterea sitului şi conţinând totodată eforturi pentru asigurarea conservării lui.
Expoziţia este deschisă în perioada 18 decembrie 2007 - 18 februarie 2008.
