Galeria de Arta

arta pentru tine

  27.05.2009

Omagiu Yves Saint Laurent

Muzeul Naţional de Artă al României în colaborare cu Fundaţia Pierre Bergé – Yves Saint Laurent, Ambasada Franţei în România și Institutul Francez din București organizează, în cadrul festivalului PASARELA 2009, expoziţia “Omagiu Yves Saint Laurent”.

Vernisajul expoziţiei are loc joi, 28 mai 2009, de la ora 10:30, în prezenţa E.S. Henri Paul, Ambasadorul Franței în România, a Domnului Pierre Bergé și a doamnei Roxana Theodorescu, Director general al MNAR. Expoziţia poate fi vizitată până pe 26 iulie 2009, de miercuri până duminică, între orele 11:00–19:00.

Expoziţia “Omagiu Yves Saint Laurent”, realizată la un an de la dispariția acestui creator de prestigiu, cuprinde trei creații vestimentare, afișe și crochiuri. Colecția prezentată în 1981 la Paris, care s-a inspirat din tabloul lui Matisse “La blouse roumaine”, constituie nucleul acestei expoziții, demonstrând cât de important era pentru Yves Saint Laurent dialogul dintre tradiție și modernitate, dintre artă și modă. Operele lui Yves Saint Laurent, intrate deja în istorie, au fost prezentate în mari muzee de artă precum cel din San Francisco.

A propune un omagiu lui Yves Saint Laurent în România capătă o valoare simbolică pentru o țară pe care istoria ultimelor zeci de ani a ținut-o la distanță de marile curente estetice ale celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea. Astfel, pentru a saluta noul destin european al României, Pierre Bergé, Președintele Fundaţiei Pierre Bergé – Yves Saint Laurent, a dorit ca acest omagiu adus creatorului să aibă loc la București.

În cadrul aceluiași festival, are loc joi, 28 mai, de la ora 11:00, la Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României, conferința “Două secole de modă de-a lungul istoriei creatorilor și mărcilor”, susținută de Didier Grumbach, președinte al Camerei Sindicale de Haute Couture de la Paris și decan al Institutul Francez al Modei Paris.

Tot joi, 28 mai, de la ora 12:00, în Rotonda Auditoriumului se va deschide și expoziția “Eleganța românească”, colecția particulară a doamnei prof. Adina Nanu. Această expoziție de modă va putea fi vizitată doar pe durata festivalului, în intervalul orar 11:00-19:00.

Festivalul Pasarela este un eveniment organizat de Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez, cu sprijinul Institutului Francez al Modei Paris.

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Arta textila, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com