Despre estetica Parisului în ruine
Miercuri, 30 iunie 2010, de la ora 18:30, Muzeul Naţional de Artă al României, Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României şi Institutul Francez din Bucureşti organizează la Muzeul Zambaccian (strada Muzeul Zambaccian 21 A) o nouă conferinţă în limba franceză susţinută de Stéphane-Jacques Addade, membru al Camerei Europene a Experţilor de Artă, în cadrul Serilor Prietenilor la Muzeul Zambaccian: “Hippolyte Blancard ou l’esthétique d’une capitale en ruines”.
Hippolyte Blancard (1843 – 1924) este unul dintre numeroşii fotografi parizieni care au ieşit pe străzile oraşului şi în împrejurimi - mai ales la Saint-Cloud - în 1871, pentru a surprinde distrugerile provocate în timpul asediului Parisului, urmat de Comuna din Paris – primele evenimente din istoria Franţei intens fotografiate.
După capitularea Parisului, la 28 ianuarie 1871, în urma luptelor împotriva armatei prusace, imaginile cu oraşul devastat suscită o uimitoare atracţie atât printre artişti, care vedeau în clădirile incendiate frumuseţea ruinelor antice, cât şi în rândul industriei emergente a turismului care, precum agenţia Cook din Londra, a mers până la a organiza pentru publicul britanic vizite ale Parisului în ruine.
Cu referire la acest context, în cadrul conferinţei Stéphane-Jacques Addade propune pentru analiză fotografia “Inscription à Saint-Cloud” (1871) de Hippolyte Blancard.
Intrarea este liberă, dar datorită numărului limitat de locuri, participarea publicului se va face pe bază de înscriere la numerele de telefon 021.231.55.17, 0762.215.800 sau prin e-mail la friends@art.museum.ro