Galeria de Arta

arta pentru tine

  30.11.2007

Premiile “Margareta Sterian”

Muzeul Naţional de Artă al României organizează marţi, 4 decembrie 2007, orele 13:00, la sediul muzeulu, festivitatea de decernare a Premiilor “Margareta Sterian” pentru creaţie muzeografică şi plastică, ediţia 2007.

În semn de preţuire a creativităţii şi talentului novator al artistei, ca omagiu adus prodigioasei sale colaborări cu Muzeul Naţional de Artă al României, acesta a instituit în anul 1993 Premiile “Margareta Sterian”. Anual, muzeografi şi artişti - personalităţi ale vieţii artistice româneşti – sunt premiaţi pentru expoziţiile organizate. Criteriul pentru acordarea premiilor este calitatea activităţii artistice supuse jurizării.

La ediţia din acest an, juriul alcătuit din doamnele Rodica Matei, Angelica Iacob, Doina Anghel, Ioana Vlasiu şi domnii Gheorghe Vida, Pavel Şuşară - critici şi istorici de artă, şi domnul Mircea Barzuca - executorul testamentar al Margaretei Sterian, a hotărât decernarea următoarelor premii:

  • Premiul pentru creaţie muzeografică a fost acordat expoziţiilor “Mişu Popp – Reprezentant al academismului românesc”, organizată de Muzeul Naţional Brukenthal în perioada 23 martie – 15 aprilie 2007, curator Elena Popescu, şi “Culorile grădinii în peisajul românesc 1850 – 1955″, organizată de Muzeul Naţional de Artă al României în perioada 24 august – 26 noiembrie 2006, curatori Rodica Matei, Denia Mateescu şi Ruxandra Dreptu;
  • Premiul pentru creaţie plastică a fost acordat lui Ciprian Paleologu pentru expoziţia “Oriunde e nicăieri”, organizată la Galeria Simeza în perioada 30 noiembrie – 18 decembrie 2006, şi lui Roman Tolici pentru expoziţia “Desene recente”, organizată la Galeria Posibilă în perioada 3 martie – 16 aprilie 2006, curator Matei Câlţia.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com