Galeria de Arta

arta pentru tine

  7.01.2013

Culorile Coreei

Ambasada Republicii Coreea în Bucureşti, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi doamna Anna Kim îi invită pe cei interesaţi la vernisajul expoziţiei “Culorile Coreei”. Evenimentul are loc pe 8 ianuarie 2013, de la ora 18:00, la sala Acvariu. Expoziţia poate fi vizitată până pe 21 ianuarie 2013.

Culorile Coreei

Anna Kim s-a născut la Seul. Ca soţie de diplomat, a trăit şi în alte oraşe ale lumii, între care, Ciudad de Mexico, Madrid, Bruxelles, Paris şi Sofia (unde trăieşte acum, fiind soţia Ambasadorului Republicii Coreea în Bulgaria).

A folosit diverse tehnici – pictură în ulei şi acrilic, pastel, guaşă etc., marca sa fiind, acum, utilizarea pulberilor naturale din roci – materiale utilizate, în mod tradiţional în Coreea – fapt care o ajută să confere o coloristică deosebită lucrărilor sale. Pictura ei reprezintă o combinaţie între arta tradiţională coreeană şi reinterpretarea acesteia, prin arta contemporană.

Anna Kim a absolvit un master în istoria artei la Universitatea Ewha, din Seul, în 1984, şi o diplomă specială pentru pictură în ulei şi acrilic, de la Institutul de Arte Frumoase din Ciudad de Mexico. A primit, de asemenea, Certificatul de pictor tradiţional, din partea Institutului pentru Educaţie Socială din cadrul Universităţii Yonsei şi Certificatul de pictor tradiţional din partea Universităţii Ewha.

A luat parte la numeroase expoziţii de grup, între care, cele de la Paek Sang Memorial Hall, din Seul, de la Universitatea Anahuac din Ciuda de Mexico, de la Târgul de carte din Frankfurt etc. În 2007, a participat la cea de a 32-a ediţie a Expoziţiei anuale de artă tradiţională coreeană, de la Seul, unde a primit Premiul I pentru pictură tradiţională.

În mai 2011, Anna Kim a deschis o expoziţie personală, în cadrul celui de al 16-lea Salon de Artă de la Sofia, urmată de alte expoziţii personale, la Varna, Stara Zagora, Veliko Târnovo, Madrid şi Plovdiv.

Este membră a Asociaţiei Coreene de Pictură Tradiţională şi a Uniunii Artiştilor Plastici din Bulgaria. Anna Kim a publicat, de asemenea, numeroase articole în reviste specializate din domeniile artei şi muzeelor.

Mai multe lucruri despre arta sa pot fi aflate de pe blogul său: sunwoll.blog.me.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com