Neue Sachlichkeit (Noua obiectivitate) este denumirea unui fenomen de reacţie a picturii germane şi europene faţă de expresionismul antinaturalist. Începând de prin 1920 devine o orientare artistică, reprezentată de pictorii H. Davringhausen (1899 - 1970), A. Kanoldt (1881 - 1939) ş.a., ce îşi fixează drept ţel înfăţişarea obiectivă a aparenţei lucrurilor. O componentă social-critică (numită şi “verism”) a acestui stil neorealist este marcată de G. Grosz, O. Dix, parţial şi de M. Beckmann, care, în imaginile lor violent satirice, acuzatoare, ţintuiesc războiul şi inechităţile umane la stâlpul infamiei. Termenul fusese formulat în 1923 de către G.F. Hartlaub, director al muzeului (”Kunsthalle”) din Mannheim, ca slogan programatic al expoziţiei grupării de mai sus. Ca stil, este un fel de realism de o factură aparte: toate figurile şi formele sunt observate cu acuitate, apoi desenate şi modelate cu potenţarea semnificaţiei lor şi încorporate temeinic într-o structură imagistică clară, uneori atât atât de ferm, încât demersul produce imobilism, ba chiar rigiditate. Astfel, fenomenul “noii obiectivităţi” poate fi interpretat şi ca o reacţie împotriva impresionismului. Termenul se mai aplică unei orientări în arhitectura, decoraţia interioară şi artele aplicate din anii ‘20. În Italia aceleiaşi perioade, noul stil arhitectonic - axat pe claritate, funcţionalitate, ca şi pe posibilitatea de a cuprinde lucrarea finită dintr-o privire (calităţi care în ţările germanice sunt atribuite, de regulă, stilului Neue Sachlichkeit) - este numit “Stile Novecento”. Independenţa acestei mişcări nu va dura însă mult, ea fiind confiscată de linia conservatoare, naţionalistă şi propagandistică a tânărului stat fascist.
Velum (latină, văl) reprezintă în iconografia bizantină şi de tradiţie bizantină bucata de pânză de culoare foarte deschisă, plasată în spaţiul dintre clădiri, între două turnuri, deasupra acoperişurilor construcţiilor mai joase, cu rol mai curând de a mobila spaţiul decât cu o funcţie simbolică precisă. De asemenea, în cultul catolic, velum este bucata de mătase brodată, lungă de circa trei metri şi lată de o jumătate de metru, pusă pe umerii preotului, cu ale cărei extremităţi îşi înfăşoară mâinile care poartă monstranţa, în semn de deosebit respect, în timpul procesiunilor sau al binecuvântării. Tot velum se mai numeşte vălul liturgic, servind în cultul catolic pentru acoperirea potirului şi a patenei în vederea oficierii liturghiei; are culorile prescrise canonic pentru grupurile de zile de peste an (alb, roşu, violet, verde, negru), fiind uneori decorat.
Takato Yamamoto este cunoscut pe plan mondial pentru stilul său de pictură “Ukiyo-e Pop”. El explorează temele întunericului, vampirilor, metamorfozelor, iubirii şi morţii. Perspectiva este mereu calmă şi serenă - niciodată nu înfăţişează violenţa - mai repede este ameninţătoare sau tocmai încheiată. Lucrează de obicei cu vopsele acrilice pe hârtie şi uneori pe pânză.
Edvard Munch a trăit între 12 decembrie 1863 şi 23 ianuarie 1944. A fost un pictor și tipograf norvegian simbolist și un important premergător al mișcării expresioniste. Cea mai cunoscută lucrare a sa, “Ţipătul”, face parte dintr-o serie intitulată “Friza vieţii”, în care Munch a explorat temele iubirii, fricii, morţii, melancoliei şi anxietăţii.
Miercuri, 19 iunie 2013, de la ora 19:30, are loc la Anaid Art Gallery vernisajul expoziţiei „Epic” semnată Alexandru Rădvan, curator Diana Dochia. Publicul amator de artă contemporană poate viziona expoziţia în perioada 19 iunie – 19 septembrie 2013.
