Galeria de Arta

arta pentru tine

  17.06.2013

Epic

Miercuri, 19 iunie 2013, de la ora 19:30, are loc la Anaid Art Gallery vernisajul expoziţiei „Epic” semnată Alexandru Rădvan, curator Diana Dochia. Publicul amator de artă contemporană poate viziona expoziţia în perioada 19 iunie – 19 septembrie 2013.

Epic

Expoziţia „Epic”, aşa cum mărturiseşte artistul. „este despre Ulise şi despre mine, Alexandru Rădvan, despre legătura strânsă dintre noi. Pentru mine Ulise nu este un personaj mitologic, el chiar există, e viu şi trăieşte în mine încă de când eram copil şi mi se citea din cartea «Peripeţiile lui Ulise»”. Identificarea totală a artistului Alexandru Rădvan cu personajul Ulise dă naştere la o serie amplă de desene, reliefuri în ciment, picturi şi sculpturi de mari dimensiuni ce reliefează o odisee personală în care se oglindesc cu o obiectivitate relativă portretul fizic şi moral al personajelor, faptele lor şi relaţiile acestora cu mediul înconjurător. De data aceasta personajul ales de Alexandru Rădvan nu mai este supus unei chestionări permanente, unei hăcuiri continue, aşa cum declara: „Este pentru prima oară când îmi iubesc personajul. Nu am cu el o relaţie critică, polemică, ci chiar face parte din viaţa mea cotidiană.”

Alexandru Rădvan este absolvent al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi asistent universitar în cadrul facultăţii de pictură al aceleaşi universităţi. Creaţia artistică şi expoziţională a lui Alexandru Rădvan depăşeşte un deceniu, timp în care artistul a fost prezent atât în galeriile şi muzeele din România, cât şi în galeriile şi muzeele din străinătate. Cu un program artistic extrem de coerent şi bine gândit, arta lui Alexandru Rădvan lasă urme adânci în conştiinţa şi memoria privitorului sau a colecţionarului de artă, lucrările sale fiind expuse în cadrul a numeroase expoziţii de grup internaţionale şi în cadrul expoziţiilor personale organizate cu perseverenţă de-a lungul anilor. Expoziţiile din Ungaria, Germania, Franţa, Luxemburg i-au prezentat lucrările alături de nume importante precum Andres Serrano, Georg Baselitz, Bill Viola etc.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2017 GaleriaDeArta.com