Galeria de Arta

arta pentru tine

  16.05.2008

Ultima tentaţie

Sâmbătă, 17 mai 2008, ora 20:00, va avea loc la Anaid Art Gallery vernisajul expoziţiei “Ultima tentaţie”, din cadrul proiectului curatorial “Antagonism cerebral”, al cărui curator este Diana Dochia. Vernisajul se desfăşoară în cadrul evenimentului “Noaptea Muzeelor”, astfel încât galeria va fi deschisă între orele 20:00–03:00.

Ultima tentaţie

“Ultima tentaţie” este cea de a doua expoziţie din cadrul proiectului “Antagonism cerebral”, care îi va avea ca protagonişti pe artiştii Harem6 (Ildikó Mureşan şi Flavia Marele), Alexandru Rădvan şi Sorin Tara. Dacă Binele este excepţia şi Răul este regula din comportamentul uman, iar ignoranţa favorizează Răul, atunci tentaţiile, martiriile, supliciile reprezintă drumul spre Bine ce transgresează Răul.

Harem6 (Ildikó Mureşan şi Flavia Marele), Alexandru Rădvan şi Tara pun în discuţie istoria şi societatea în care trăim, ce am fost, ce suntem şi ce putem deveni. Raţiunea devine conştientă de sine, se singularizează şi se individualizează totodată, încercând să îndepărteze misterul, inefabilul, spiritualul.

Desenele din ciclul “Studii pentru Omagiu lui Iuda” semnate Alexandru Rădvan ilustrează “ultima tentaţie” a apostolului trădător Iuda. Măcinat între trădare şi culpabilitatea actului său, Iuda se spânzură.

Harem6 (Ildikó Mureşan şi Flavia Marele) caută adevărul dincolo de convenţii în seria de fotografii “Cirkus”.

Altarul lui Tara descrie stări, conflicte, dezorientare, confuzie, panică, angoasă, sufocare, frică, vertij.

“Ultima tentaţie” conturează viziunea unei umanităţi dureroase, sfârtecate, în care individul este mereu singur, iremediabil singur.

Proiectul curatorial “Antagonism cerebral” urmăreşte să pună în discuţie rolul pe care arta contemporană şi artistul contemporan îl au în societatea actuală. Raporturile pe care artistul le stabileşte cu mediul în care trăieşte, cu lumea care-l înconjoară, cu publicul care-l receptează.

Design-ul de expunere va fi realizat de arhitectul Attila Kim în cadrul programului “anaid art + architecture project”, iniţiat de Anaid Art Gallery şi Studio Kim Bucşa Diaconu.

Publicul amator de artă contemporană va putea viziona expoziţia în perioada 17 mai 2008 – 21 iunie 2008, de luni până vineri, între orele 11:00-19:00, sâmbăta între orele 10:00-18:00.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
1 comentariu

Alte articole pe subiecte similare

1 Comentariu »

  1. […] amator de artă contemporană va putea viziona expoziţia Ultima tentaţie la Anaid Art Gallery, în perioada 17 mai 2008 – 21 iunie 2008, de luni până vineri, între […]

    Pingback de patruped:bun biped:rău / Sorin Tara - A white man’s stupidity | 19.05.2008

Adauga un comentariu

© 2007-2019 GaleriaDeArta.com