Galeria de Arta

arta pentru tine

  1.10.2007

Finis Mundi

Tara, cel mai controversat artist român şi poate, încă, singurul cenzurat din această ţară, după cum declară, va redeschide sezonul expoziţional de la Anaid Art Gallery, cu proiectul “Finis Mundi”, în cadrul căruia chestionează lumea contemporană, prin intermediul hărţilor geo-politice.

Harta devine un material manipulativ, pe suprafaţa căruia migrează o serie de personaje şi evenimente din trecut şi de azi. Oferind o imagine unitară asupra lumii bântuită de stări conflictuale încă de la Facere şi până azi, Tara descrie o stare de conflict şi de nelinişte ce stăpâneşte permanent lumea.
Convulsiile sociale, spasmele politice, mişcările religioase, conflictul ca stare permanentă şi totuşi o acalmie înaintea furtunii conturează un proiect artistic care se detaşează întru-câtva de viziunea cu care ne-a obişnuit Tara. Totul în demersul său actual devine mult mai precis conturat, statuat, încifrat, gândit într-un cadru global, de exacerbare a răului universal.

“Finis Mundi” încheie şi deschide în acelaşi timp un drum, o nouă viziune asupra lumii şi a Pământului. Un Pământ trecut prin foc şi sabie de prea multe ori, un Pământ contorsionat şi schimonosit de orori, teroare, laşitate, corupţie.

Asupra acestor hărţi planează portretul finului colecţionar şi abilului om politic Samuel von Brukenthal. Pasionat de artă, cărţi, gravuri, hărţi, oare cum ar fi privit baronul von Brukenthal demersul artistic al lui Tara? Ar fi putut oare baronul von Brukenthal să-l înţeleagă mai bine pe artist decât putem noi, contemporanii lui? Tara sondează, caută, găseşte, chestionează. Brukenthal cunoaşte, instituie, formează un sistem. Tara contestă sistemul. Undeva, artistul şi politicianul se întâlnesc.

Anaid Art Gallery vă invită să faceţi o incursiune în arta contemporană, de luni pană vineri, între orele 11-19, sâmbăta între orele 10-18. Vernisajul expoziţiei “Finis Mundi” va avea loc joi, 4 octombrie 2007, ora 19:30. Publicul amator de artă contemporană va putea viziona expoziţia în perioada 4 octombrie - 4 noiembrie 2007.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com