Galeria de Arta

arta pentru tine

  12.04.2013

ABlackJECTION

Vineri, 12 aprilie 2013, de la ora 19:30, are loc la Anaid Art Gallery vernisajul expoziţiei „ABlackJECTION” semnată Zsolt Berszán, curator Diana Dochia. Publicul amator de artă contemporană poate viziona expoziţia în perioada 12 aprilie – 17 mai 2013.

ABlackJECTION

După cum explică Diana Dochia, proiectul „ABlackJECTION” trebuie citit în cheia filosofică propusă de Julia Kristeva, în care abjecţia este dată de acea parte din interiorul nostru pe care o excludem, pe care dorim să o îndepărtăm. „Abjectul” există, conform teoriei lui Julia Kristeva, undeva între conceptele de obiect şi subiect, reprezentând elemente tabu ale sinelui şi fiind situat în afara ordinii simbolice, înfruntând o experienţă permanent traumatizantă.

Lucrările lui Zsolt Berszán se sustrag înţelesului simbolic, ajungând în locul unde, cum afirma Kristeva „înţelesul colapsează”. Ele sunt mărturii ale unui loc dinainte de începuturi, ale unui punct primordial de la care a pornit totul. Berszán înfăţişează în desenele şi picturile sale zbuciumul primordial în care violenţa desprinderii a dat naştere materiei şi existenţei. Este momentul în care conştientul şi inconştientul nu au luat încă naştere, momentul în care ideile de uman şi animal nu au apărut încă, unde, „eu” şi „celălalt” nu sunt încă separaţi.

Zsolt Berszán este absolvent al Universităţi de Artă şi Design Cluj–Napoca. Creaţia artistică şi expoziţională a lui Zsolt Berszán se întinde deja pe un deceniu, timp în care artistul a fost prezent atât în galeriile şi muzeele din România, cât şi în galeriile şi muzeele din străinătate. Una dintre cele mai ample şi importante expoziţii personale în străinătate a fost cea din 2010 „Genesis Project” la MODEM – Centrul de Artă Modernă şi Contemporană din Debrecen, Ungaria. O altă participare extrem de importantă a avut loc în cadrul expoziţiei de grup din 2012 „Călători Europeni – artă clujeană contemporană” organizată de Műcsarnok - Muzeul de Artă Contemporană din Budapesta, unde artistul Zsolt Berszán a prezentat patru desene de mari dimensiuni şi doua obiecte din beton. Cele trei desene de mari dimensiuni vor fi prezente şi în cadrul expoziţiei „ABlackJECTION” în cadrul Anaid Art Gallery. Prima colaborare a artistului Zsolt Berszán cu Anaid Art Gallery a avut loc odată cu deschiderea expoziţiei „Black Objects” în 2010.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com