Galeria de Arta

arta pentru tine

  9.06.2014

pop-art

Pop-art, ca orice mişcare artistică, a avut un caracter de reacţie faţă de o situaţie anterioară. În cazul pop-artei, reacţia a fost concepută contra abstracţionismului, care era responsabil de dispariţia obiectului. Adepţii acestei mişcări, iniţiate în anii ‘50 de englezi şi îmbrăţişate cu ardoare de americani, s-au definit prin reabilitarea obiectului. Dar nu orice fel de obiect şi nu introdus oricum. În S.U.A. de plildă, unde cultul obiectului de serie şi reclama publicitară au triumfat ca nicăieri altundeva, iar filmul, ambalajele, benzile desenate acaparează în bună parte spaţiul vizibil, Pop-arta s-a integrat firesc în ambianţa cotidiană ca un element de continuitate în prelungirea realului. În esenţă, acest tip de artă constă în desprinderea din ambianţa sa firească a unui obiect sau a unei părţi dintr-un obiect (dintr-o maşină, ansamblu etc.) şi expunerea lor ca lucrări de artă nonfuncţionale. De remarcat că arta pop n-a apărut pe un teren gol - fusese anticipată cu decenii de fenomene ca ready-made (renumitul obiect “gata făcut” al lui Marcel Duchamp).

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Dictionar
Comenteaza!

  9.07.2013

Lee Harvey Roswell şi teoria nimicului în artă

Lee Harvey Roswell este un artist autodidact din Freefall, New York, ale cărui lucrări sunt notabile pentru amestecul lor de angoasă şi umor. Teme precum moartea şi entropia, suferinţa şi inutilitatea se regăsesc la un loc în lumea sa distinctiv suprarealistă, deseori de coşmar. Rezultatul este simultan ridiculizare şi melancolie. Locuieşte în San Francisco, iar lucrările acestuia sunt expuse, colecţionate şi publicate în toată lumea.


Continuare…

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Video, Pictura
Comenteaza!

  3.10.2012

In the Name of…

Joi, 4 octombrie 2012, de la ora 18:30, are loc la Strabag Artlounge Vienna, Austria vernisajul expoziţiei „In the Name of…” semnată Tara (von Neudorf), curator Diana Dochia. Publicul amator de artă contemporană poate viziona expoziţia în perioada 4 octombrie – 31 octombrie 2012 la sediul Strabag Artlounge Vienna, Donau City Strasse 9, 1220 Viena.

In the Name of…

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

  21.02.2012

Mă privesc în oglindă şi te văd pe tine

Muzeul Naţional de Artă al României invită tinerii cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani la un program special în cadrul expoziţiei de tapiserii “Manufacturile Gobelins: Patru secole de creaţie. Tapiseriile regale (1600-1800)“. Programul este structurat în vizită activă în expoziţie şi atelier de dezbatere, iar întâlnirile au loc sâmbătă, 25 februarie 2012, de la ora 12:00, pentru cei de 13-15 ani, şi duminică, 26 februarie 2012, de la ora 12:00, pentru cei de 16-18 ani.

Tapiseria “Triumful lui Alexandru” de Charles Le Brun, realizată în perioada 1670-1676


Continuare…

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Arta textila, Expozitii
Comenteaza!

  9.12.2011

Manufacturile Gobelins: patru secole de creaţie

Muzeul Naţional de Artă al României, Ambasada Franţei în România, Institutul Francez din Bucureşti, Mobilier National din Franţa şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană organizează dubla expoziţie “Manufacturile Gobelins: patru secole de creaţie”. Prin numărul mare şi importanţa tapiseriilor ce prezintă practic istoria acestei arte în Franţa, expoziţia este o premieră mondială. Reunite sub acest titlu generic, în perioada 9 decembrie 2011 – 26 februarie 2012 sunt deschise la Bucureşti două expoziţii în pandant, dedicate evoluţiei artei tapiseriei de-a lungul secolelor: expoziţia “Tapiseriile regale” (1600 – 1800) la Muzeul Naţional de Artă al României şi expoziţia “Reînnnoirea tapiseriei contemporane”, din 1950 până în zilele noastre la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.


Continuare…

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Muzee, Arta textila, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com