pop-art
Pop-art, ca orice mişcare artistică, a avut un caracter de reacţie faţă de o situaţie anterioară. În cazul pop-artei, reacţia a fost concepută contra abstracţionismului, care era responsabil de dispariţia obiectului. Adepţii acestei mişcări, iniţiate în anii ‘50 de englezi şi îmbrăţişate cu ardoare de americani, s-au definit prin reabilitarea obiectului. Dar nu orice fel de obiect şi nu introdus oricum. În S.U.A. de plildă, unde cultul obiectului de serie şi reclama publicitară au triumfat ca nicăieri altundeva, iar filmul, ambalajele, benzile desenate acaparează în bună parte spaţiul vizibil, Pop-arta s-a integrat firesc în ambianţa cotidiană ca un element de continuitate în prelungirea realului. În esenţă, acest tip de artă constă în desprinderea din ambianţa sa firească a unui obiect sau a unei părţi dintr-un obiect (dintr-o maşină, ansamblu etc.) şi expunerea lor ca lucrări de artă nonfuncţionale. De remarcat că arta pop n-a apărut pe un teren gol - fusese anticipată cu decenii de fenomene ca ready-made (renumitul obiect “gata făcut” al lui Marcel Duchamp).
