Galeria de Arta

arta pentru tine

  25.04.2011

Ion Grigorescu - colecţia Mircea Pinte

Muzeul de Artă Cluj-Napoca în parteneriat cu Galeria Plan B organizează marţi, 26 aprilie 2011, de la ora 18:00, vernisajul expoziţiei „Ion Grigorescu - colecţia Mircea Pinte”. Expoziţia cuprinde lucrări de fotografie, grafică, pictură, film. Va fi proiectat şi un interviu cu artistul, realizat de Călin Stegerean. Curatorii expoziţiei sunt Mihai Pop şi Călin Stegerean.

Importanţa expoziţiei, care poate fi vizitată la Muzeul de Artă Cluj-Napoca în perioada 26 aprilie – 22 mai 2011, este dată şi de faptul că anticipează, cu o selecţie reprezentativă a operei sale, expoziţia la care artistul va fi prezent în pavilionul României din cadrul Bienalei de artă de la Veneţia, în iunie 2011.

Ion Grigorescu, născut în 1945, unul dintre cei mai importanţi artişti români contemporani, reprezentant al experimentalismului din România, a realizat o operă artistică a cărei tematică se centrează pe relaţia artistului cu propriul corp, cu ambianţa imediată sau cu societatea în ansamblul său. În perioada regimului comunist artistul a realizat o serie de lucrări, neexpuse decât în cercuri restrânse, care puneau în discuţie consecinţele regimului politic reprezentat de Nicolae Ceauşescu. Spre exemplu filmul „Dialog cu Ceauşescu” realizat în anul 1978, care va fi proiectat în expoziţie, prezintă un dialog imaginat de artist în condiţiile în care orice dialog cu dictatorul român era practic imposibil.

Prezenţa sa recentă în expoziţia „Out of place” la Tate Modern din Londra, expoziţiile personale din ultimii ani care i-au fost organizate la Milano, Stuttgart sau Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Varşovia demonstrează interesul pe care curatorii din spaţiul internaţional îl acordă operei acestui artist.

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Fotografie, Expozitii
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2019 GaleriaDeArta.com