Galeria de Arta

arta pentru tine

  29.04.2014

Ivan Bilibin

Ivan Yakovlevich Bilibin (16 august 1876 - 7 februarie 1942) a fost un ilustrator şi scenograf al secolului al XX-lea care a luat parte la “Mir iskusstva” şi şi-a adus contribuţia la baletele ruse. De-a lungul carierei sale a fost în permanenţă influenţat de folclorul slav. Ivan Bilibin s-a născut într-o suburbuie a Sankt Petersburgului şi a studiat în 1989 la Şcoala de Artă “Anton Ažbe” din Munchen, apoi sub îndrumarea artistică a lui Ilia Repin la Sankt Petersburg. Între 1902 - 1904, Bilibin a călătorit în nordul Rusiei fiind fascinat de arhitectura veche din lemn şi de folclorul rus. Şi-a publicat descoperirile în 1904 în monografia “Arta populară a nordului Rusiei”. Stampele tradiţionale japoneze au fost o altă sursă artistică care i-a influenţat lucrările. Bilibin şi-a dobândit recunoaşterea în 1899, când a dat publicării ilustraţiile sale pentru basmele ruse. În timpul Revoluţiei Ruse din 1905 a desenat benzi desenate cu teme revoluţionare. În 1909 a realizat costumele şi decorurile pentru premiera operei “Pasărea de foc” a lui Rimski-Korsakov. După scurte opriri în Cairo şi Alexandria, s-a stabilit la Paris în 1925 unde a decorat biserici ortodoxe şi reşedinţe private. Tânjea de dorul pământului natal şi după ce, în 1936, a decorat ambasada Rusiei, s-a întors în Rusia Sovietică. Până în 1941 a susţinut conferinţe la Academia Sovietică de Arte. Bilibin a murit în timpul asediului Leningradului.

Publicat de Veronica Şerbănoiu
in categoriile Artisti
Comenteaza!

  7.02.2013

România revoluţionară

Muzeul Naţional de Artă al României invită publicul sâmbătă, 9 februarie 2013, ora 11:00, la prezentarea tabloului “România revoluţionară” de Constantin Daniel Rosenthal din cadrul expoziţei “Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830 – 1930)“, prezentare inclusă în seria de activităţi “Opera sub clar de… lupă”.

“România revoluţionară” de Constantin Daniel Rosenthal


Continuare…

 

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee
Comenteaza!

  29.11.2012

Five in the House

Vineri, 30 noiembrie 2012, în intervalul orar 18:00-22:00, la Galeria Anca Poteraşu din Bucureşti (Strada Plantelor, nr. 56) are loc vernisajul expoziţiei “Five in the House”, a artiştilor Adina Mocanu, Daniel Djamo, Mirela Joja, Oana Rad şi Raluca Croitoru. Curator este Simona Vilău. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 30 noiembrie 2012 – ianuarie 2013.

După cum informează Simona Vilău, expoziţia “Five în the House” a pornit de la ideea unui apel de portofolii aparţinând unor artişti foarte tineri (sub 25 ani), care au beneficiat, ulterior, de interacţiune directă cu spaţiul galeriei bucureştene. Întâlnirile preliminare acestei expoziţii in situ i-au condus pe artişti către inventarea si, mai apoi, explorarea unor istorii subiective ale locului. Situată într-o clădire începută la final de secol XIX şi finalizată în interbelic, Galeria Anca Poteraşu a devenit obiectul investigaţiilor celor cinci artişti, care au propus felurite abordări ale acestui experiment.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Expozitii
Comenteaza!

  12.09.2012

Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti

Muzeul Naţional de Artă al României organizează joi, 13 septembrie 2012, de la ora 18:30, vernisajul expoziţiei “Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830 – 1930)”. Curatori sunt Monica Enache şi Valentina Iancu, în colaborare cu istoricul Lucian Boia. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 14 septembrie 2012 – 13 februarie 2013.

Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Pictura, Muzee, Sculptura, Expozitii
Comenteaza!

  15.06.2012

Reflecting Fashion - Art and Fashion since Modernism

Din 15 iunie până în 15 septembrie 2012, Muzeul de Artă Modernă din Viena abordează prin ampla expoziţie “Reflecting Fashion – Art and Fashion since Modernism” poziţia modei în artă din 1900 şi până azi (trecând prin modernismul vienez, suprarealism, pop-art). Institutul Cultural Român din Viena a sprijinit poziţia articulată de Daniel Knorr în cadrul expoziţiei curatoriate de Susanne Neuburger, care include, printre altele, lucrări de Giacomo Balla, Joseph Beuys, Yayoi Kusama, Cindy Sherman, Regina Möller, Mai-Thu Perret, Florian Pumhösl, Nedko Solakov.

Daniel Knorr recreează îmbrăcămintea cuplului regal Marie Antoinette – Louis XVI şi expune figurile celor doi pe „eşafodajul” a două sperietori. Lucrarea lui Knorr articulează „materializarea” unei percepţii subiective a istoriei, concentrându-se asupra momentului momentului în care feudalismul a fost evacuat de Revoluţia Franceză, fundamentul primei structuri democratice din Europa. Este momentul naşterii „egalităţii” drept categorie absolută a democraţiei, dar şi a „gustului” (”Goût”) drept un instrument democratic, accesibil tuturor cetăţenilor. În 1860 “gustul înalt” era definit de “Haute Couture” şi era însoţit de apariţia primelor case de modă pariziene. Lucrarea vizitează reprezentarea potrivit căreia Haute Couture anunţă un reviriment feudalist şi stimulează segregarea socială.

Continuare…

Publicat de Lucian Velea
in categoriile Stiri, Arta textila, Expozitii
Comenteaza!

pagina urmatoare

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com