Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă în perioada 4 iunie – 6 iulie 2014 o expoziţie de sinteză, definitorie pentru creaţia pictorului Horea Paştina şi semnificativă pentru aportul său de originalitate la configurarea artei româneşti contemporane. Vernisajul are loc miercuri, 4 iunie 2014, de la ora 18:00, şi este urmat de o conferinţă sub genericul „Lecţie deschisă”, susţinută de Horea Paştina şi Oliv Mircea.
Muzeul Naţional de Artă al României şi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti organizează miercuri, 28 mai 2014, de la ora 18:30, vernisajul expoziţiei “De la Şcoala de Belle-Arte la Academia de Arte Frumoase. Artişti la Bucureşti între 1864-1948″, deschisă la parterul Galeriei Naţionale. Accesul la vernisaj se face numai pe bază de invitaţie. Publicul poate vizita expoziţia între 29 mai şi 28 septembrie 2014.
Neue Sachlichkeit (Noua obiectivitate) este denumirea unui fenomen de reacţie a picturii germane şi europene faţă de expresionismul antinaturalist. Începând de prin 1920 devine o orientare artistică, reprezentată de pictorii H. Davringhausen (1899 - 1970), A. Kanoldt (1881 - 1939) ş.a., ce îşi fixează drept ţel înfăţişarea obiectivă a aparenţei lucrurilor. O componentă social-critică (numită şi “verism”) a acestui stil neorealist este marcată de G. Grosz, O. Dix, parţial şi de M. Beckmann, care, în imaginile lor violent satirice, acuzatoare, ţintuiesc războiul şi inechităţile umane la stâlpul infamiei. Termenul fusese formulat în 1923 de către G.F. Hartlaub, director al muzeului (”Kunsthalle”) din Mannheim, ca slogan programatic al expoziţiei grupării de mai sus. Ca stil, este un fel de realism de o factură aparte: toate figurile şi formele sunt observate cu acuitate, apoi desenate şi modelate cu potenţarea semnificaţiei lor şi încorporate temeinic într-o structură imagistică clară, uneori atât atât de ferm, încât demersul produce imobilism, ba chiar rigiditate. Astfel, fenomenul “noii obiectivităţi” poate fi interpretat şi ca o reacţie împotriva impresionismului. Termenul se mai aplică unei orientări în arhitectura, decoraţia interioară şi artele aplicate din anii ‘20. În Italia aceleiaşi perioade, noul stil arhitectonic - axat pe claritate, funcţionalitate, ca şi pe posibilitatea de a cuprinde lucrarea finită dintr-o privire (calităţi care în ţările germanice sunt atribuite, de regulă, stilului Neue Sachlichkeit) - este numit “Stile Novecento”. Independenţa acestei mişcări nu va dura însă mult, ea fiind confiscată de linia conservatoare, naţionalistă şi propagandistică a tânărului stat fascist.
Neue Kunstlervereingung Munchen (Noua Uniune Artistică, Munchen) a fost o asociere de artişti moderni, înfiinţată în ianuarie 1909, sub conducerea lui W. Kandinsky. Prima ei expoziţie are loc între decembrie 1909 şi ianuarie 1910. În septembrie, se deschide a doua expoziţie, cu participarea unor importanţi pictori francezi ai vremii (G. Braque, A. Derain, P. Picasso ş.a.). Disputele ivite în jurul concepţiei celei de-a treia expoziţie duc la retragerea din uniune a unor membri importanţi (W. Kandinsky, F. Marc, Gabriele Munter, 1877 - 1962), care apoi, în 1911, pun bazele grupării “Blaue Reiter” (”Călăreţul albastru”).
Nazareeni (”Nazarener”) este denumirea unei mişcări artistice. În 1809, pictorii Overbeck, Pforr ş.a. formează la Viena - în semn de protest împotriva artei oficiale neoclasiciste, academiste, golită de conţinut - o “Frăţie a Sf. Luca” (”Lukasbund”), cu scopul declarat de a promova o artă “neogermană-religioasă-patriotică”, inspirată de creaţia lui Durer şi de opera timpurie a lui Rafael şi Perugino. În 1810, se mută la Roma, în mânăstirea Sant’ Isidoro, făcând legământ să ducă o viaţă de o severă ţinută morală şi religioasă. În manieră “medievală”, unii dintre ei se angajează să execute, la Roma, lucrări în colectiv (Cornelius, Overbeck, Schadow, Veit, ulterior şi Kock), ca frescele cu “Legenda lui Iosif” (1816/1817) pentru Casa Bartholdy (în prezent la Berlin), cele de la Casino Massimo, printre care compoziţia “Petru din Amiens îl cheamă pe Godefroy de Bouillon să conducă armata creştinilor” (1823 - 1825, frescă) ş.a. Printre nazareeni se numără: P. Cornelius (1783 - 1867), Ph. Fohr (1795 - 1818), J.A. Koch (1768 - 1839), J.E. Overbeck, E. Pforr (1788 - 1812), W. Schadow (1789 - 1862), J. Schnorr von Carolsfeld (1794 - 1872) ş.a. Stilul “istorizant” al mişcării se caracterizează prin alegerea de teme religioase în exclusivitate, efectuarea de schiţe şi studii detaliate, supremaţia liniei asupra culorii, utilizarea “culorii locale”, un ecleraj egal, uniform. Mişcarea pictorilor nazareeni, la a cărei apariţie a contribuit simţitor şi spiritul romantic, nu şi-a atins scopul; ea nu a reuşit să determine o reală înnoire a picturii religioase în Germania, după modelul “maeştrilor de odinioară” (conform năzuinţei lui E. Schlegel). Contribuţia pictorilor respectivi rămâne totuşi sesizabilă până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, datorită, îndeosebi, influenţei exercitate asupra graficii populare.
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.
