Nazareeni
Nazareeni (”Nazarener”) este denumirea unei mişcări artistice. În 1809, pictorii Overbeck, Pforr ş.a. formează la Viena - în semn de protest împotriva artei oficiale neoclasiciste, academiste, golită de conţinut - o “Frăţie a Sf. Luca” (”Lukasbund”), cu scopul declarat de a promova o artă “neogermană-religioasă-patriotică”, inspirată de creaţia lui Durer şi de opera timpurie a lui Rafael şi Perugino. În 1810, se mută la Roma, în mânăstirea Sant’ Isidoro, făcând legământ să ducă o viaţă de o severă ţinută morală şi religioasă. În manieră “medievală”, unii dintre ei se angajează să execute, la Roma, lucrări în colectiv (Cornelius, Overbeck, Schadow, Veit, ulterior şi Kock), ca frescele cu “Legenda lui Iosif” (1816/1817) pentru Casa Bartholdy (în prezent la Berlin), cele de la Casino Massimo, printre care compoziţia “Petru din Amiens îl cheamă pe Godefroy de Bouillon să conducă armata creştinilor” (1823 - 1825, frescă) ş.a. Printre nazareeni se numără: P. Cornelius (1783 - 1867), Ph. Fohr (1795 - 1818), J.A. Koch (1768 - 1839), J.E. Overbeck, E. Pforr (1788 - 1812), W. Schadow (1789 - 1862), J. Schnorr von Carolsfeld (1794 - 1872) ş.a. Stilul “istorizant” al mişcării se caracterizează prin alegerea de teme religioase în exclusivitate, efectuarea de schiţe şi studii detaliate, supremaţia liniei asupra culorii, utilizarea “culorii locale”, un ecleraj egal, uniform. Mişcarea pictorilor nazareeni, la a cărei apariţie a contribuit simţitor şi spiritul romantic, nu şi-a atins scopul; ea nu a reuşit să determine o reală înnoire a picturii religioase în Germania, după modelul “maeştrilor de odinioară” (conform năzuinţei lui E. Schlegel). Contribuţia pictorilor respectivi rămâne totuşi sesizabilă până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, datorită, îndeosebi, influenţei exercitate asupra graficii populare.
