Elogiul realităţii
Hans Holbein cel Tânăr (1497/1498-1543), fiul lui Holbein cel Bătrân, se numără - împreună cu Albrecht Durer - printre cei mai reprezentativi artişti ai artei germane din perioada Renaşterii. Călătorind foarte mult, are ocazia să-şi îmbunătăţească opera sub influenţa creaţiilor pictorilor flamanzi, francezi, şi, mai ales, ale celor italieni. Desenator inegalabil, devine un portretist remarcabil, unul dintre cei mai mari din istoria picturii din Europa de Vest. Precizia liniilor lui, grija faţă de reproducerea atentă a detaliilor feţei şi bogăţia ornamentaţiilor fac din el un pictor extraordinar de preţuit de aristocraţi şi de burghezii bogaţi, mai ales în patria sa de adopţie - Basel sau la Londra, unde devine pictorul curţii lui Henric al VIII-lea. Graţie prieteniei cu Erasmus din Rotterdam şi cu Thomas Morus, este introdus în mediul umaniştilor, ale căror idealuri sunt pentru el un izvor de inspiraţie în crearea scenelor religioase. Pictura lui Holbein este totodată, şi poate mai presus de orice, un meşteşug extraordinar.
