Tintoretto sau pictura dramatică
Tintoretto (1518-1594), contemporanul lui Tiţian şi al lui Veronese, aparţine panteonului artiştilor din perioada de glorie a picturii veneţiene. Este reprezentantul curentului manierist apărut în perioada de maturitate a Renaşterii. Încă de la început devin cunoscute rapiditatea cu care îşi picta tablourile şi efectele teatrale ale acestora. Figurile sale - reprezentate între construcţii monumentale şi care au demnitatea zeilor din Olimp - evocă idealurile artei antice, respectiv sculpturile lui Michelangelo, însă sunt de remarcat realismul şi naturalismul lor, împrumutate de pictor din viaţa de zi cu zi a veneţienilor. Tablourile pictate cu un avânt deosebit, însufleţite prin jocul extraordinar al luminii şi umbrei, stau mărturie pentru credinţa artistului. Tintoretto, care a stârnit admiraţie încă din timpul vieţii sale, a lăsat posterităţii o operă de o forţă dramatică unică.