Galeria de Arta

arta pentru tine

  25.01.2011

Maestrul culorii

Tiţian (cca 1488-1576) este unul dintre cei mai mari maeştri ai Renaşterii. Artistul cunoştea la perfecţie secretele picturii şi a profitat de descoperirile predecesorilor săi, lucrând intens. Virtuozitatea lui în desen, sentimentul de forţă a culorii pe care îl inspiră lucrările sale dau impresia unei creaţii spontane, pur şi simplu biologice. În lucrările sale timpurii se simte influenţa lui Bellini, în coloritul strălucitor, dar concentrat, şi în compoziţia armonioasă şi limpede. O altă influenţă la fel de importantă vine din partea lui Giorgione, care l-a avut ucenic, şi care afirma despre artistul veneţian că a ştiut să picteze încă din pântecele mamei sale. Spirit universal şi inventiv, Tiţian nu s-a limitat la abordarea unui singur gen şi şi-a schimbat profund stilul pe parcursul carierei sale îndelungate. Pictura sa religioasă abandonează convenţiile tradiţionale şi îndrăzneşte să propună compoziţii asimetrice, care au continuat să fie influente până în baroc. De altfel, tablourile lui Tiţian au anunţat pictura secolelor de mai târziu, inclusiv impresionismul. Artistul de prim rang al Veneţiei, care s-a bucurat de glorie încă din timpul vieţii, a pus bazele unor noi stiluri portretistice, aşa cum a fost cel revelat de portretul ecvestru al lui Carol V.

Publicat de Silvia Velea
in categoriile Video, Pictura
Comenteaza!

Alte articole pe subiecte similare

Nici un comentariu. »

Nici un comentariu pana acum.

Adauga un comentariu

© 2007-2024 GaleriaDeArta.com