Alphonse Maria Mucha a trăit între 24 iulie 1860 şi 14 iulie 1939. A fost un pictor ceh aparţinând curentului Art Nouveau şi un artist decorativ. S-a născut în oraşul Ivančice din Moravia (în prezent regiune aparţinând Republicii Cehe). Calităţile sale de cântăreţ i-au permis să-şi continue studiile la liceul din capitala Moraviei, Brno, deşi desenul a fost prima sa iubire din copilărie. A lucrat la diverse lucrări decorative din Moravia, în special pictând scene teatrale, apoi în 1879 s-a mutat la Viena ca să lucreze pentru o companie de desen teatral din oraş, în acelaşi timp aprofundându-şi educaţia artistică. După ce un incendiu a distrus afacerea angajatorului său, în 1881 s-a întors în Moravia, realizând decoraţiuni şi pictând portrete pe cont propriu. Contele Karl Khuen de Mikulov l-a angajat pe Mucha să decoreze Castelul Hrušovany Emmahof cu picturi murale şi a fost atât de impresionat încât a fost de acord să-i acorde o bursă lui Mucha ca să-şi definitiveze pregătirea la Academia de Arte Frumoase din Munchen.
Leonor Fini (30 august 1908 — 18 ianuarie 1996) a fost o pictoriţă argentiniană suprarealistă. S-a născut în Buenos Aires dintr-o mamă italiancă şi un tată argentinian. Mama l-a părăsit pe tată înainte ca Leonor să se nască. Şi-a dus copilul la ea acasă în Italia, la Trieste, unde Leonor a fost deghizată în băiat de câte ori părăsea locuinţa ca să nu fie răpită de tatăl ei.
Pietro Longhi (1702-1785) este unul dintre cei mai renumiţi pictori veneţieni din secolul al XVIII-lea. Opera sa cuprinde descrieri picturale ale tuturor straturilor societăţii veneţiene contemporane, pe care le prezintă de la o oarecare distanţă, cu o anumită doză de ironie şi satiră. El ştie că prin cotloanele marilor palate, în spatele tarabelor din pieţe sau în cercul cartoforilor se nasc nenumărate intrigi. Cu masca pe faţă, pictorul se învârte prin labirintul oraşului, după care, în liniştea atelierului său, transpune pe pânză personajele care-i populează visele. Rezultatul introspecţiilor sale sunt tablourile intimiste de mici dimensiuni, pictate după natură cu măiestria specifică miniaturiştilor.
Răsculându-se împotriva academismului şi a societăţii contemporane, prerafaeliţii - Hunt, Millais şi Rossetti - utilizează mijloace artistice deosebit de variate. Asemenea romanticilor, ei se inspiră din literatură şi din legendele medievale, pentru a evita temele biblice şi mitologice, abordate de pictorii academişti. Ca o reacţie la dezvoltarea societăţii industriale, ei proclamă necesitatea unei legături mai strânse cu natura. Tablourile lor, voit didactice, se doresc a fi un răspuns la moravurile mincinoase ale epocii victoriene. Prerafaeliţii au revoluţionat nu numai pictura engleză, dar au influenţat şi arta europeană, înainte de toate, pictura simboliştilor şi pe creatorii secesiunii.
Dacă pisica în arta antică, mai cu seamă în cea egipteană, a avut un rol însemnat, în pictură, aceasta a fost acceptată cel mult ca personaj secundar, pentru a da impresie de autenticitate scenelor gospodăreşti. Indiferent că stă pe lângă farfuria unei bătrâne sărace sau aşteaptă răbdătoare pe lângă mesele bogaţilor, pisica se află în ipostaze cu totul naturale.
În epoca Renaşterii, prezenţa pisicii în astfel de scene este mai frecventă, inclusiv în pictarea “Cinei de Taină”. Într-o frescă din Florenţa, Ghirlandaio a zugrăvit în decorul “Cinei”, pe duşumea, în dreptul lui Iuda, o pisică, probabil pentru a-l indica pe linguşitor şi pe viclean.
Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu... (Sfântul Ioan Gură de Aur) » mai multe citate despre arte plastice...
Acesta este un blog colaborativ. Pentru orice sugestie, intrebare, propunere de colaborare etc, va rugam sa ne contactati.
